Primul ambulatoriu integrat, de stat, din Bihor, realizat din fonduri europene, a fost inaugurat

17Comentarii
Primul ambulatoriu integrat, de stat, din Bihor, realizat din fonduri europene, a fost inaugurat
Ambulatoriul Spitalului Curteanu, modernizat din fonduri europene, a fost inaugurat sâmbătă.

De luni, bihorenii, adulţi şi copii, se pot programa la cabinetele medicale din Ambulatoriulintegrat al Spitalului Dr. Gavril Curteanu, pentru a-şi rezolva problemele de sănătate. Sâmbătă, ambulatoriul integrat al acestui spital, care a fost supus unui proces de modernizare din fonduri europene, a fost inaugurat.

Primul din N-V

Inaugurarea ambulatoriului integrat de la Curteanu s-a făcut în prezenţa ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, fiind prezenţi şeful de la ADR N-V, oficialii Prefecturii şi ai Primăriei, directori de spitale, politicieni şi medici.

Cseke s-a declarat bucuros să participe la un astfel de eveniment pozitiv cu efect benefic pentru bolnavi, iar viceprimarul Gheorghe Carp, cel care a fost de fapt creierul acestui proiect, a făcut un scurt istoric al modernizării policlinicii. Ideea i-a venit prin 2007, pe vremea când era manager la Spitalul Curteanu. A auzit că din fonduri europene ar putea schimba complet faţa şi dedesubturile policlinicii vechi deja. Zis şi făcut, Carp, ajutat de Marcel Boloş, a început demararea procedurilor pentru obţinerea banilor necesari. Procedura a fost dificilă întrucât fiind bani europeni (din care nu se putea fura), nu s-a prezentat iniţial nimeni la licitaţie. În 2009 s-a semnat cu ministrul de interne Vasile Blaga proiectul de finanţare, proiect care are particularitatea de a conţine atât lucrări de reabilitare cât şi de dotare.

Altfel spus, ambulatoriul a fost reamenajat nu doar cu ajutorul constructorilor, care au înnoit clădirea pe dinăuntru şi pe interior ci şi cu ajutorul mai multor firme care au dotat unitatea cu aparatură nouă, necesară desfăşurării actului medical specific de ambulator.
La proiect a contribuit şi Primăria, prin co-finanţare, a adăugat dr. Carp, care a făcut turul de rigoare cu ministrul Sănătăţii în noul ambulatoriu.

Şi la spital

Vizita oficialilor din ambulatoriu a continuat în spital, unde se desfăşoară pe mai multe etaje, lucrări de modernizare. Spitalul Curteanu a intrat în proces de schimbare în urmă cu circa patru ani, când dr. Carp conducea acest spital. Din cele nouă etaje ale spitalului, au mai rămas acum de reabilitat încă patru etaje, care, se pare, că vor beneficia curând de finanţare din partea Primăriei şi a Ministerului Sănătăţii.

La finalul lucrărilor, spitalul va fi împărţit în două mari secţiuni: adulţi şi copii şi va adăposti şi un centru de cardiologie intervenţională. La etajul I funcţionează compartimentul de primiri urgenţe, la etajul doi este dializa şi va funcţiona aici şi nefrologia, la etajul trei e secţia de interne adulţi, la etajul patru e secţia de chirurgie pediatrie şi reanimarea, la etajul cinci (unde funcţionează acum secţia de onco-hematologie) va funcţiona secţia de cardiologie intervenţională, etajele VI, VII şi IX sunt încă de pediatrie, etajul VIII va fi hematologia.
Directorul ADR pe regiunea de nord-vest, Claudiu Coşier, a anunţat că Bihorul este primul din această regiune la accesarea fondurilor europene, că proiectul ambulatoriului este primul de acest gen din nord-vestul ţării.

În desfăşurare, la Curteanu mai sunt încă trei proiecte ce urmează a se derula sau sunt în desfăşurare: centrul oncologic, centrul de cardiologie intervenţională şi de neurologie.
Ministrul a promis sprijin şi în continuare pentru ca beneficiarii sistemului medical din această parte de ţară să nu mai aleagă să se trateze dincolo de graniţa ţării.

Cine doreşte să ştie exact în ce a constat modernizarea ambulatoriului (în valoare totală de 4.481.773,64 RON , din care fonduri nerambursabile în sumă de 3.570.844, 56 RON) poate să îl viziteze şi poate consulta date şi din fişierul ataşat.

O.Ş.

Sprijin si pentru lucrarile din spital



17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor