Singurul care a bifat două turnee, unul la tineret în 1998 şi unul la seniori în 2000 este Erik Lincar.
Ultimul intrat pe această listă selectă este George Puşcaş, care participă în această perioadă cu naţionala U21 la turneul final Euro 2019 în Italia şi San Marino.
La prima apariţie la un turneu final, fostul jucător la Viitorul Marghita, CF Liberty şi FC Bihor a reuşit să intre în istoria fotbalului bihorean fiind primul jucător originar din Bihor care înscrie la o competiţie de asemenea nivel.
Puşcaş a deschis scorul în minutul 11 al meciului cu Croaţia (scor final 4-1), când a transformat un penalty obţinut după o fază generată de el, după care a contribuit la golul doi reuşit de Ianis Hagi.
Cu golul din San Marino, Puşcaş şi-a îmbunătăţit recordul la tineret, ajungând la 15 goluri în 22 de prezenţe, cifre care pot fi imbunătăţite în jocurile următoare. Vineri, tricolorii se vor duela cu Anglia (ora 19:30), iar luni 24 iunie cu Franţa (ora 22:00).
„Sunt în creştere, de la an la an am fost din ce în ce mai bun. Mă bucur pentru evoluţiile pe care le am, pentru golurile marcate. Când marchez pentru România simt o emoţie unică. Obiectivul important este să mergem cât mai departe cu echipa la acest turneu final. Susţinerea suporterilor a fost incredibilă, e important să-i simţim alături de noi”, a declarat Puşcaş pentru frf.ro.
[related-post post_id=”2272213″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!