Primul eşec pe teren propriu

Primul eşec pe teren propriu
CSM Oradea a suferit sâmbata prima înfrângere de acasa din acest campionat, pierzând cu scorul de 53-78 în fata liderei clasamentului, CSU Atlassib Sibiu. Victoria sibienilor a fost absolut meritata, ei onorându-si cartea de vizita si statutul de favoriti la câstigarea titlului national.

Oradenii au prins o zi foarte slaba, nereusind sa evolueze în acest meci
nici macar la nivelul lor mediu. Gazdele au avut mari probleme la finalizare,
ratând exasperant de mult sub panou.

Prea multe ratari

Veres, Maric si Djordjic, trei dintre titularii care marcau altadata majoritatea
punctelor pentru echipa lor, au fost de nerecunoscut. Ce-i drept, Veres si Maric
au avoluat accidentati, dând dovada de devotament fata de culorile clubului,
dar randamentul lor a fost mai slab.

La rândul sau, Djordjic a jucat doar trei reprize, fiind apoi descalificat
dupa o altercatie cu Brian Evans.

Oradenii au deschis scorul prin Djordjic, aflându-se la conducere în
primele minute, scoruri 4-2 (‘2), 6-4 (‘4). Sibienii au egalat, preluând
apoi initiativa pe tabela de marcaj, scor 6-8 (‘5). Ei au terminat repriza în
avantaj, scor 16-14, pe fondul unui joc echilibrat.

Cel de-al doilea „sfert” a debutat cu acelasi aspect al jocului.
Oaspetii s-au aflat în continuare la conducere, dar oradenii au reusit
sa egaleze, scor 20-20 (’13). Gazdele s-au întrecut apoi în ratari,
permitându-le sibienilor sa se desprinda pe tabela de marcaj, scoruri
22-29 (’16), 26-34 (18), 27-38 la pauza.

Oradenii au resimtit din plin criza de jucatori din lot. Maric s-a reaccidentat,
neputând continua partida, iar Bilbija, care a avut trei greseli personale
înca din primele minute, a evoluat apoi mult mai retinut, fiind înlocuit
periodic.

De cealalta parte, sibienii au beneficiat de un lot numeros si valoros, în
care au excelat cei doi americani, Evans si Darnell.

Altercatie

Oaspetii au continuat sa-si mareasca avantajul în repriza a treia, profitând
de deruta care s-a instalat în jocul oradenilor. Gazdele au platit tribut
impreciziei din aruncari, care le-a zadarnicit toate eforturile depuse în
joc.

Repriza a fost marcata de incidentul din minutul 30, când Evans l-a lovit
cu piciorul pe Djordjic. Oradeanul a încercat sa riposteze, dar a fost
împiedicat de coechipieri. Arbitrii au decis însa descalificarea
ambilor jucatori. CSU Atlasib a dominat clar si ultimul „sfert”,
avantajul sibieniloc crescând la 20 de puncte, scor 41-62 (’32).

Rezultatul final, 53-78, reflecta superioritatea oaspetilor, care s-au impus
pe merit.

Gavril Nutiu