18. decembrie 2010 12:02; Reactualizat la: 18.12.2010 12:02


Primul foc in Muzeul Painii

Vineri s-a aprins oficial primul foc în cuptoarele Muzeului Pâinii Vineri s-a aprins oficial primul foc în cuptoarele Muzeului Pâinii
Stadiul reabilitării Cetăţii a fost constatat ieri la faţa locului de Municipalitate şi finanţator.

 (1 comentariu)

Vineri s-a aprins primul foc din viitorul Muzeu al Painii din Cetate care va funcţiona în Corpul H, în prezenţa unei delegaţii a Municipalităţii şi a finanţatorului reabilitării – Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă a turismului regional şi local. Evenimentul a avut loc în cadrul unei descinderi în teren organizate pentru a constata stadiul de execuţie al proiectului de reabilitare a Cetăţii.

Pentru că lucrările avansau mai repede decât s-a estimat, executantul a început recent şi refacerea Corpului A de clădire, aşa numitul Palat Princiar. La acesta s-au desfăcut pardoseala pe 300 de metri pătraţi, 1.300 de metri pătraţi de tencuieli interioare şi s-au montat 549 metri liniari de tiranţi metalici.

Între invitaţii la conferinţă, alături de reprezentanţii Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei Oradea, s-a aflat şi viceprimarul Biro Rozalia.

„Anul 2010 a reprezentat pentru Cetatea Oradea, un capitol în care au fost începute lucrări mari de reabilitare. Ţin să le mulţumesc colegilor de la Direcţia de Dezvoltare Durabilă pentru proiectele câştigate şi întregii echipe implicate în organizarea lucrărilor din Cetate care, pe lângă faptul că a muncit foarte mult, a pus şi mult suflet”, consideră viceprimarul. Cei prezenţi au putut vedea stadiul lucrărilor în Corpul A al Cetăţii, în viitorul Muzeu al Pâinii, unde azi a fost aprins primul cuptor, precum şi în Corpul G, unde va funcţiona sediul administrativ al Cetăţii Oradea.

C.Gh.

Taguri: , , ,

Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Planuri pentru un nou mandat
Actualul primar şi-a prezentat o parte din strategia sa pentru Oradea, în mandatul 2012-2016. mai multe »
Portii de ras in Queen’s Pub Oradea
Porţii de râs vor fi împărţite şi în această seară în Queen's Pub, Atitude şi Stand up in the city îi aduc [...] mai multe »
Imbracaminte de primavara la Arena Antonio Alexe
Cavi Expo – Fashion oferă orădenilor îmbrăcăminte şi încălţăminte de primăvară în perioada 23 – 27 mai. mai multe »
Hospice Emanuel, alaturi de cei aflati in suferinta
Oamenii cu suflet mare sunt invitaţi să se alăture Fundaţiei Hospice Emanuel Oradea în misiunea sa de a asigura o [...] mai multe »
TBC la Gradinita 27 din Oradea
147 de copii de la Gradinita 27 (lângă Biserica Emanuel) din Oradea au fost testaţi zilele trecute pentru a se [...] mai multe »
Ziua Eroilor sarbatorita la Oradea
Garnizoana Oradea şi Consiliul Director Judeţean Bihor al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” anunţă pe 24 [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren