Primul turneu indoor de tenis la Oradea

2Comentarii
Primul turneu indoor de tenis la Oradea
Turneul dotat cu Cupa Lloyd va începe sâmbătă pe terenurile din sălile CS Master Sport.

Oradea va găzdui în weekend întrecerile primului turneu de tenis de câmp în sală din ultimele două decenii. Cupa Lloyd se va desfăşura pe patru terenuri acoperite cu suprafaţă sintetică din cele două săli ale complexului de tenis CS Master Sport. Turneul se află la ediţia inaugurală şi beneficiază de un buget de circa 10.000 lei. Fondul toal de premiere al concursului este de 4.000 lei, constând în diplome, cupe şi obiecte sportive.

Turneul are categoria a II-a, iar întrecerile au loc la categoriile de vârstă 10, 12 şi 14 ani, fete şi băieţi. Arbitrul principal al turneului va fi Ovidiu Şola (Timişoara), iar arbitru secundar Ionuţ Hodişan (Oradea). Directorul de turneu este Ioana Popa. Se vor folosi mingi Wilson US Open, iar la categoria 10 ani vor fi mingi verzi, cu 20% mai moi, pentru a atenua viteza de joc. Se va juca în sistem două din trei seturi. Taxa de înscriere este 90-100 lei, aceasta fiind taxa obligatorie impusă de FR Tenis pentru turneele indoor.

„Această bază sportivă îşi propune să permită continuitatea activităţii şi a antrenamentelor de tenis pe timpul iernii, fapt care nu este posibil în aer liber şi să asigure desfăşurarea competiţiilor în perioada anotimpului rece. După Cupa Lloyd, dorim să organizăm luna viitoare încă un turneu, de o categorie superioară. Clubul nostru, Master Sport, este înfiinţat deja, dar nu a fost încă afiliat la federaţie. Dorim să ne implicăm în tenisul de performanţă, să angajăm antrenori şi să legitimăm cât mai mulţi copii la club. Vom practica tarife minimale, pentru a ajuta părinţii şi copiii”, a precizat Ioana Popa.

Conducerea CS Master Sport intenţionează să-şi sporească baza materială cu încă opt terenuri pe zgură, patru acoperite, respectiv patru în aer liber.

G.N.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor