Prin aplicarea taxei de fast-food, preţul produselor la raft ar putea creşte cu 30%

9Comentarii
Prin aplicarea taxei de fast-food, preţul produselor la raft ar putea creşte cu 30%
Aplicarea taxei de fast-food ar putea aduce scumpiri ale produselor la raft de aproximativ 30%, iar dezechilibrele provocate de aceasta pe piaţă putând cauza falimentul companiilor din industria alimentară, potrivit reprezentanţilor din domeniu, prezenţi, luni, la o dezbatere pe tema taxei.

“S-ar putea ca România să deregleze artificial preţurile alimentelor din cauza unei taxe inovatoare”, a declarat preşedintele Romalimenta, Sorin Minea. 

Potrivit preşedintelui Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu, efectul acestei taxe se va regăsi în preţul produselor la raft, iar banii vor fi luaţi din buzunarul consumatorului. Printre efectele taxei se mai numără, potrivit reprezentanţilor sindicatelor, închiderea unor societăţi comerciale mici şi mijlocii, disponibilizări de personal şi scăderi ale salariilor. “Nu înţelegem de ce trebuie să plătim şi această taxă suplimentară pentru sănătate, atât timp cât plătim contribuţiile pentru sănătate”, a mai spus Frumosu.

Creşterea preţurilor ca urmare a taxei, dar şi alte efecte, este anticipată şi de reprezentanţii Ministerului Agriculturii. “Taxarea produselor alimentare este o iniţiativă ale cărei consecinţe vor avea un impact asupra populaţiei – de la o creştere explozivă a preţurilor, la tensiuni sociale, efecte încă incerte”, consideră Sorin Chelbu, secretar general adjunct al ministerului.

Preşedintele Romalimenta s-a arătat nemulţumit şi de faptul că, deşi Ministerul Sănătăţii a vorbit despre dezbateri publice cu privire la proiectul aşa-zisei taxe pe fast-food, acestea au fost inexistente. “Am avut o singură întâlnire. La nivelul ministerului, părerile sunt mai mult decât împărţite, majoritatea considerând legea ca fiind inutilă. Acum se caută inventarea unor criterii – dacă ar fi cele apărute în lege, ar fi un impozit pe tot ce înseamnă aliment, iar factorul educaţional lipseşte cu desăvârşire”, a spus Minea.

La dezbaterea de luni nu a participat niciun reprezentant al Ministerului Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a anunţat, la începutul lunii ianuarie, că Ministerul Sănătăţii intenţionează să introducă o taxă pe produsele tip fast-food, pe modelul taxei pe viciu, banii urmând a fi destinaţi programelor de sănătate şi de investiţii. “În aceste zile am cerut Comisiei de nutriţie a MS să stabilească exact detaliile privind modul de aplicare a conceptului. Vom avea întâlniri cu producătorii şi cu cei vizaţi de această măsură”, spunea ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, care a precizat că proiectul este, deocamdată, în dezbatere, neputând vorbi despre un cuantum al noii taxe.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu-Cercel, spunea că această taxă, în alte ţări care au implementat-o, este variabilă în funcţie de consum, calculându-se în funcţie de preponderenţa E-urilor şi în condiţii de consum excesiv. “În momentul de faţă avem o creştere a incidenţei obezităţii şi diabetului la copii, lucru îngrijorător, care impune intervenţia cu o anumită măsură”, a explicat Streinu-Cercel.

Direcţiile de Sănătate Publică ar urma să verifice dacă companiile producătoare sau distribuitoare ale acestor produse au plătit sau nu taxa. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, introducerea taxei nu ar trebui să modifice preţul produselor.

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, declara în 7 ianuarie că nu a discutat cu ministrul Sănătăţii varianta introducerii unei taxe pe produsele fast-food, pe modelul taxei pe viciu, şi că până în prezent nu s-au făcut calcule privind această taxă. “Deocamdată nu există o taxă, există o intenţie, nu am discutat-o cu ministrul Sănătăţii, rămâne de văzut, nu există niciun fel de decizie, niciun fel de calculaţie, doar o idee”, spunea atunci Vlădescu.

Sursa: newsin



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor