Prins cu documente false a treia oară

BORS – Un cetăţean moldovean a fost depistat de poliţiştii de frontieră bihoreni după ce a încercat, a treia oară, să iasă ilegal din România, pe baza unei cărţi de identitate româneşti, false total.

În cursul nopţii de ieri, la P.T.F. Borş, s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară un bărbat, care s-a legitimat cu o carte de identitate românească. La controlul de frontieră efectuat, poliţiştii de frontieră au trecut la verificarea acestuia.

„Din cercetările efectuate a rezultat că, după codul numeric personal, seria şi numărul cărţii, aceasta există, însă, în realitate, aparţine altei persoane, în consecinţă, documentul în litigiu fiind fals total. Cel în cauză, conform declaraţiilor, dar şi din verificările efectuate, este cetăţean moldovean şi se numeşte Andrei N. de 19 de ani, fiind intrat legal în România la data de 25 iulie 2007.

El este un mai vechi „client” al poliţiştilor de frontieră bihoreni, deoarece a mai fost depistat în tentativă de trecere ilegală a frontierei, folosind, de fiecare dată, cărţi de identitate româneşti false total, în cursul lunii iulie 2007 la P.T.F.Borş, precum şi în cursul lunii octombrie a aceluiaşi an (la P.T.F. Salonta-Rutier), fiindu-i întocmite actele premergătoare de cercetare penală şi prezentat Parchetului”, a declarat subcomisar Mircea Chiorean, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea.

Document de călătorie cu care a fost depistat ultima oară, i-a fost procurat în Chişinău de mama lui, de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, contra sumei de 1.000 Euro, şi i-a fost trimis, ulterior, cu un autocar în România.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit, din nou, actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat a României, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi fals privind identitatea, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !