Prins cu permis fals la volanul unui BMW

Reactualizat la:
6Comentarii
Prins cu permis fals la volanul unui BMW
Un cetățean român a încercat să intre în țară la volanul unui autoturism folosindu-se de un permis de conducere fals. 

Miercuri, 19 iulie,  în jurul orei 16:00, s-a prezentat pentru a intra în ţară, cetăţeanul român Claudiu R., în vârstă de 21 de ani, la volanul unui autoturism marca BMW, înmatriculat în Belgia. Pe lângă buletin, tânărului i s-a solicitat să prezinte și permisul de conducere.

„Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals, motiv pentru care bărbatul a fost dus la sediul instituției pentru cercetări. Poliţiştii de frontieră au efectuat cercetări, în urma cărora au constatat că tânărul deţine permis de conducere dar are dreptul de a conduce autovehicule suspendat, în urma unui eveniment rutier petrecut în anul 2016 luna august”, transmite comisar șef de poliție, Bondar Laura Beatrice.

Pus față în față cu faptele, Claudiu R. a spus că a obținut permisul de conducere de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaște, contra sumei de 500 euro, de pe teritoriul Belgiei.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice a unui vehicul  cu dreptul de a conduce suspendat ,fără a poseda permis de conducere. La finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Taguri: , ,


6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor