Prins de frontierişti cu numere false

BORŞ - Un bihorean este cercetat penal după ce a fost prins conducând un autoturism neânmatriculat. Joi s-a prezentat în PTF Borş, la intrarea în ţară Ioan Iosif B., din Marghita, conducând un autoturismul Opel Vectra înmatriculat în Bihor.

„La controlul de frontieră au apărut suspiciuni cu privire la înmatricularea autoturismului motiv pentru care s-au efectuat verificări la seria de saşiu a autoturismului, constatându-se că seria nu corespunde cu cea înscrisă în certificatul de înmatriculare. În urma verificărilor prin punctul de contact oradea ni s-a comunicat că seria aparţine unui autoturism care a fost radiat din circulaţie în noiembrie 2007, de autorităţile austriece”, a declarat subcomisar Mircea Chiorean, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea. Bărbatul le-a declarat poliţiştilor de frontieră că a cumpărat autorismul de la un cetăţean maghiar contra sumei de 80.000 forinţi şi a recurs la aceasta metodă de introducere în ţară deoarece nu dorea să plăteasca numere provizorii de circulaţie iar certificatul şi numerele de înmatriculare care erau aplicate pe autoturism le-a primit de la Vasile M. „Persoanei în cauza i s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neânmatriculat şi cu numere false de înmatriculare”, a mai spus reprezentantul DPF Oradea.

Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !