Prinse în timp ce se prostituau

1Comentariu
Prinse în timp ce se prostituau
În prefaţa prezentării pe TVR1  filmului „Sex Traffic”, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din carul IPJ Bihor au acţionat în Oradea pentru prevenirea şi combaterea contravenţiilor şi infracţiunilor pe linie de prostituţie şi proxenetism.

Astfel au fost surprinse în flagrant trei prostituate orădence, M.A. (30 ani), AM. (17 ani) şi C.S. (30 de ani), în timp ce întreţineau relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi pentru sume între 25 şi 30 lei. Cele trei tinere s-au ales cu dosare penale.

Tot în noaptea de marţi spre miercuri, poliţiştii au depistat alte două femei în timp ce acostau diverşi cetăţeni în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale contracost.

Cele cinci prostituate au fost sancţionate contravenţional, amenzile însumând 2.250 lei.

Cu această ocazie, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, subinspector Alina Fărcuţa, atenţionează cetăţenii asupra riscurilor pe care şi le asumă dacă cedează avansurilor din partea prostituatelor: „Pe lângă posibilitatea de a contracta bolile cu transmitere sexuale, bărbaţii acostaţi noaptea riscă să li se sustragă şi diferite bunuri personale.”

Reamintim că anul trecut poliţiştii bihoreni au depistat şi reţinut o serie de prostituate care tâlhăreau îndeosebi şoferi de tir acostaţi pe Şoseaua Borşului adormindu-i cu diferite somnifere strecurate în băutură. Într-unul din cazuri, un şofer olandez a avut nevoie de tratament medical de recuperare după o supra-doză de somnifere.

Cristian Horgos



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor