Prinsi cu alcool sau cu nereguli la permis

Prinsi cu alcool sau cu nereguli la permis
Mai mulţi şoferi au fost pedepsiţi de către poliţişti pentru că au condus băuţi.

Aproape „standard” şi în acest weekend, jumătate dintre amenzile date de poliţişti pe şosele au fost pentru conducere cu viteză peste limita legal admisă. Astfel, din totalul de 480 de amenzi, 243 au fost pentru depăşirea limitelor legale de viteză. Mulţi şoferi au fost prinşi în timp ce conduceau sub influenţa alcoolului, iar alţii au fost depistaţi când circulau cu permisele în neregulă.

Cu alcool

Vineri seară, luncanul J.G.V. (53 ani), a fost depistat în timp ce circula cu maşina pe drumul din Ghighişeni, având o concentraţie alcoolică de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Sâmbătă aproape de miezul nopţii, M.F. (54 ani) a fost depistat în timp ce conducea o maşină pe Calea Clujului din Oradea, că are o concentraţie alcoolică de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Sâmbătă dimineaţa, aproape de ora 7:00, lângă Parcul 1 Decembrie, orădeanul M.C. (28 ani) a fost prins rulîând cu o maşină în timp ce avea o concentraţie alcoolică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Duminică noapte, în jurul orei 0:10, şoferiţa bihoreană H.V.L., din Ciuhoi, a căzut în şanţ cu maşina în timp ce se deplasa cu vehiculul între Sălard şi Cauceu. Aparatul etilotest i-a indicat o concentraţie alcoolică de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot duminică dimineaţa, în jur de ora 5:00, pe str. Vasile Lucaciu din Beiuş, B.F. (39 ani), din Vălani de Beiuş a fost depistat în timp ce circula cu o maşină, având şi el o concentraţie alcoolică de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Şi fără permise

Un arădean s-a ales cu dosar penal vineri, în Bihor. În jurul orei 6:35, la Tinca, R.V.V. (35 ani), din Sebiş (jud. Arad), circula cu un autotractor cu semiremorcă, iar poliţiştii au aflat că omul nu avea permis de conducere pentru respectiva categorie de vehicul.

Un alt bihorean, minorul P.G.A. (17 ani), din Popeşti, a fost depistat de poliţişti conducând la Ciutelec o motocicletă, fără să posede permis de conducere. Băiatul s-a ales cu dosar penal.

Un orădean a fost şi el identificat de poliţişti că circula cu dreptul suspendat de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Poliţiştii spun că l-au depistat pe L.I. (57 ani) în jurul orei 10:35, pe Calea Clujului în timp ce conducea o maşină neînmatriculată. Bărbatul e cercetat acum penal.

O.Ş.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase