Printul Harry pleaca pe frontul din Irak

2Comentarii
Printul Harry pleaca pe frontul din Irak
ANGLIA – Printul Harry, al treilea in ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, va fi trimis cu regimentul sau in Irak foarte curand.

 

Cotidianul britanic “Daily Mirror” a anuntat in exclusivitate, in editia de ieri, ca Regimentul Regal de Cavalerie, din care face parte printul Harry, va fi trimis pana la sfarsitul lunii februarie la Basra, in sudul Irakului, acolo unde armata britanica a desfasurat peste 1.200 de soldati.

Informatia a fost dezmintita de Ministerul britanic al Apararii, care a calificat-o drept speculatie, iar purtatorul de cuvant al Casei Regale a evitat sa comenteze subiectul. Inalti responsabili militari citati de “Daily Mirror” sustin ca decizia in legatura cu printul Harry va fi anuntata pe 26 februarie de secretarul apararii, Des Browne.

“Daily Mirror”, citat de agentia Associated Press, sustine ca printul va face parte dintr-o grupa de 12 soldati care vor pleca in desert, in misiuni de recunoastere in desert, la granita cu Iranul. E posibil ca misiunile in desert efectuate cu un convoi de vehicule blindate sa dureze cateva zile sau chiar saptamani.

Fiind destinate unitatilor mobile restranse, de recunoastere, vehiculele au in dotare doar arme usoare si nu pot face fata unor atacuri cu aruncatoare de grenade sau lansatoare de rachete. Blindatele sunt prevazute cu sisteme de viziune pe timp de noapte, pentru a evita ambuscadele, mentioneaza cotidianul.

Amenintare cu demisia

Luna trecuta, cotidianul “Daily Telegraph” a anuntat ca Harry va ajunge pe frontul irakian, dar nu va fi trimis in zone periculoase, astfel incat sa nu-i fie amenintata viata.

In 2005, printul a declarat ca nu are de gand sa termine Academia Militara de la Sandhurst si sa plece acasa in timp ce camarazii sai lupta pentru tara. Harry ar fi amenintat ca va renunta la functia de sublocotenent daca nu va fi trimis in Afganistan sau in Irak, a relatat una dintre sursele citate de “Daily Mirror”.

De la Svastica la Chipiu

> Prezentat de presa tabloida ca un copil neastamparat, printul Harry (22 de ani) a recunoscut public ca a fumat cannabis si s-a imbatat. La o petrecere, el a fost fotografiat purtand o banderola cu zvastica nazista. Experienta militara l-a atras si l-a maturizat, Harry dorind sa urmeze o cariera militara. El e acum sublocotenent in Regimentul “Blues and Royals”.

> Tanarul print nu este primul dintre actualii membri ai Casei Regale care “merge la razboi”. Printul Philip a servit in Marina Regala in cel de-al Doilea Razboi Mondial. In 1982, printul Andrew, fiul mijlociu al Reginei Elisabeta a II-a, a fost pilot de elicopter in conflictul din Insulele Falkland, dintre Anglia si Argentina.

> Printul William (24 de ani), fratele lui Harry, a absolvit Academia Militara anul trecut si s-a inrolat in armata, cu gradul de locotenent. El nu va urma cariera militara.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor