Prinţul Harry se antrenează pentru Irak

Prinţul Harry se antrenează pentru Irak
LONDRA – Prinţul Harry, al treilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, va participa la exerciţii pentru militarii care vor fi trimişi în Irak. Potrivit News of the World, antrenamentele vor începe săptămâna viitoare.

Tabloidul britanic scrie că nu s-a luat încă o decizie privind plecarea prinţului Harry pe front.

News of the World a obţinut declaraţiile unor ofiţeri care au explicat că există o procedură standard, potrivit căreia, cine urmează cursurile, merge în Irak.

Ziariştii au aflat că, în afară de antrenamente militare, prinţul Harry va învăţa noţiuni de limba arabă şi obiceiuri locale din Irak.

Apropiaţii lui Harry au recunoscut că acesta îşi doreşte foarte mult să plece pe frontul din Irak cu regimentul său, care ar putea fi trimis în teatrul de operaţii în luna aprilie. Harry şi fratele său, William, sunt încorporaţi în acelaşi regiment.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase