Privind înapoi cu… mândrie (P)

Reactualizat la:
Privind înapoi cu… mândrie  (P)
La Estetic Dyn Clinic am întâlnit pacienţi fericiţi.

Trecerea inexorabilă a timpului îşi lasă amprenta şi pe răbojul corpului uman, cele mai expuse zone fiind – în mod paradoxal – şi cele mai vizibile, localizate în special la nivelul pielii feţei, frunţii, bărbiei, gâtului, decolteului sau tâmplelor.

Dacă din punct de vedere medical primele semne ale înaintării în vârstă nu ridică probleme deosebite, din punct de vedere estetic acestea reprezintă o adevărată provocare mai ales pentru persoanele active, independente financiar cu acces la informaţie adepte ale unui stil de viaţă sănătos, tonic şi pozitiv.

Din aceste considerente programarea pentru un un consult estetic şi anti-aging reprezintă nu numai o oportunitate pentru o gestionare completă şi eficientă a aspectului general corporal și facial precum și a procesului de îmbătrânire încă de la primele semne dar şi o dovadă de respect pentru propria persoană.

Fondată în urmă cu 4 ani de Dr. Adrian Tirla medic specialist în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, doctor în ştiinţe medicale, Estetic Dyn Clinic Oradea amplasată pe str. C-tin Brâncuşi nr. 3 oferă astăzi tratamente revoluţionare în chirurgia estetică care au ca obiective ameliorarea aspectului general al feţei și dispariția ridurilor dar şi revigorarea pielii care va deveni mai sănătoasă, mai tinerească și mai strălucitoare contribuind semnificativ la creșterea încrederii în sine şi a aprecierii unanime a celor din jur.

„Consultul estetic se adresează în general conturului corpului prin studierea tuturor regiunilor anatomice cu depistarea anomaliilor de formă și volum precum și căderea unor țesuturi din cauza timpului și a gravitației şi se completează prin consultul anti-aging care se referă în special la primele semne de îmbătrânire manifestate prin riduri statice și dinamice, laxitate tegumentară cu scăderea tonusului fibrelor elastice și de colagen, pierderi de volum de la nivelul feței, diminuarea grosimii și texturii pielii, modificări de pigment”, precizează Dr. Adrian Tirla.


logo_transparent_mare

Consultul de înaltă acurateţe oferă informații preţioase despre starea țesuturilor pe baza cărora medicul specialist furnizează indicații de tratament nechirurgical (neinvaziv) sau chirurgical (invaziv) dar și combinații între acestea personalizate pentru fiecare pacient parte care va putea astfel opta pentru cea mai bună variantă în deplină cunoştinţă de cauză atât din punct de vedere al beneficiilor cât şi al cheltuielilor dar și al unor riscuri care pot varia în funcție de tipul procedurii alese.

“Noi credem că numai un pacient cu adevărat informat poate fi un pacient fericit așa că recomand tuturor celor care ne trec pragul ca înainte de a opta pentru una procedurile noastre să solicite şi să obţină răspuns la toate întrebările care îl frământă și să-şi risipească astfel orice îndoială posibilă. Insist pe acest aspect pentru că să nu uităm, procesul de îmbătrânire este un proces continuu iar unele tratamente trebuie repetate la intervale variabile de timp pentru menținerea efectelor dorite” susţine medicul specialist Dr. Adrian Tirla convins că şansa unui rezultat al intervenției cât mai apropiat de cel așteptat este maximă atunci când comunicarea dintre medic și pacient este foarte bună.

Raportul complet al tuturor constatărilor va fi furnizat pacientului după finalizarea consultării împreună cu indicațiile și planul terapeutic care va recomanda tratamentele minim invazive (microdermabraziunea, mezoterapia, injectarea de botox sau acid hialuronic, radiofrecvența etc), invazive (laserterapia), chirurgicale (chirurgia nasului, urechilor, sânului, abdomenului, lipoaspirația etc) și uneori combinaţii între acestea, pacientul fiind informat asupra perioadei de recuperare necesare intervenției alese.

Un produs nou şi revoluționar aplicat în premieră la Oradea în cadrul Estetic Dyn Clinic permite liftingul țesutului cutanat fără cicatrici cu ajutorul unei intervenții minim-invazive, cu risc minim și necostisitoare utilizând firele HAPPY LIFT™ care sunt monofilamentare şi absorbabile. Aceste fire se utilizează pentru a ancora țesuturile faciale lipsite de fermitate fără a necesita tehnici de lifting tradiționale și conferă armonie unei fețe plate sau conturate insuficient.

Pentru alte informaţii accesaţi www.dynclinic.ro iar pentru programări apelaţi la tel. 0730043003 sau direct la sediul Estetic Dyn Clinic din Oradea, str. C-tin Brâncuşi nr. 3 marţi, joi şi vineri între 16-20.

https://www.facebook.com/EsteticDynClinic

http://www.dynclinic.ro/



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !