28. decembrie 2011 19:04; Reactualizat la: 28.12.2011 19:04


Pro Bambini, revelion in avanpremiera

Copiii au avut parte de un strop de bucurie Copiii au avut parte de un strop de bucurie
Revelionul a fost sărbătorit mai repede de 25 de persoane din Oradea (copii şi părinţi), cu care destinul nu a fost tocmai generos.

Asociaţia Pro Bambini din Oradea, în colaborare cu angajaţii Direcţiei de Management Proiecte cu finanţare internaţională a Primăriei Oradea şi cu restaurantul Memento, din Oradea, a organizat, în data de 28 decembrie, în avanpremieră, Revelionul 2012, pentru 25 de copii şi părinţi din Oradea.

O parte dintre copiii participanţi la masă sunt sprijiniţi, periodic, de Asociaţia Pro Bambini, cealaltă parte sunt copii care frecventează Centrul de Îngrijire de Zi al Consiliului Local Oradea.

La prânz, copiii au primit supă, felul doi, gogoşi, suc, apă şi tort.

„Prin această acţiune, am dorit să le aducem copiilor care provin din familii cu venituri foarte mici sau inexistente un strop bucurie la sfârşit de an. Clipele de fericire pe care le-au trăit micuţii au fost o răsplată înzecită pentru cei care au făcut posibil acest eveniment. Dorim ca această acţiune să devină o tradiţie în preajma sărbătorilor. Mulţumim pe această cale doamnei Mia Venter, domnului Marcel Boloş şi tuturor angajaţilor Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională a Primăriei Oradea”, a spus Crina Dobocan, preşedintele Asociaţiei Pro Bambini.

V.B.

 


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Planuri pentru un nou mandat
Actualul primar şi-a prezentat o parte din strategia sa pentru Oradea, în mandatul 2012-2016. mai multe »
Portii de ras in Queen’s Pub Oradea
Porţii de râs vor fi împărţite şi în această seară în Queen's Pub, Atitude şi Stand up in the city îi aduc [...] mai multe »
Imbracaminte de primavara la Arena Antonio Alexe
Cavi Expo – Fashion oferă orădenilor îmbrăcăminte şi încălţăminte de primăvară în perioada 23 – 27 mai. mai multe »
Hospice Emanuel, alaturi de cei aflati in suferinta
Oamenii cu suflet mare sunt invitaţi să se alăture Fundaţiei Hospice Emanuel Oradea în misiunea sa de a asigura o [...] mai multe »
TBC la Gradinita 27 din Oradea
147 de copii de la Gradinita 27 (lângă Biserica Emanuel) din Oradea au fost testaţi zilele trecute pentru a se [...] mai multe »
Ziua Eroilor sarbatorita la Oradea
Garnizoana Oradea şi Consiliul Director Judeţean Bihor al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” anunţă pe 24 [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren