Probe la "Miss Poliţie"

30Comentarii
Probe la "Miss Poliţie"
ORADEA – Chiar dacă în Ungaria, concursurile gen „Miss Poliţie” presupun şi clasica probă de prezentare a costumului de baie, prima ediţie din „Miss Poliţia Bihor” va fi una mai reţinută în acest sens.

În schimb, cele 11 concurentele vor trebui să susţină, contratimp, o probă de încătuşare a „infractorilor”, care nu e exclus să fie recrutaţi, pe bază de voluntariat, din sală. Organizatorii au pregătit şi alte probe, însă ele vor rămân ca surpriză atât pentru concurente cât şi pentru spectatori.

Mai notăm doar că în deschidere, tinerele poliţiste se vor auto-prezenta, emoţiile fiind excluse dat fiind că au trecut recent cu brio interviul de angajare în Poliţie. Cu atât mai mult cu cât, de această dată, în locul inspectorului şef al IPJ Bihor va fi prezentatoarea Virginia Ritchie de la TVS Oradea.

Iar finalul concursului va fi punctat de eleganta paradă a rochiilor de seară.

Şeful IPJ Bihor, comisar şef Liviu Popa, s-a arătat încântat de iniţiativa concursului de Miss, la startul seminarului organizat vineri dimineaţă la Hotelul Dacia Continental.

„Organizăm acest concurs de Miss pentru că avem colege care îl merită. Tinerele agente angajate în ultima perioadă şi-au deja câştigat respectul şi admiraţia în rândul orădenilor. Sunt mai pedante, mai atente la ţinuta lor şi de când au venit în Poliţie, şi colegii lor au devenit mai atenţi la felul cum se arată şi cum se exprimă. Indiscutabil, sunt un câştig pentru imaginea Poliţiei şi pentru interacţiunea ei cu cetăţenii.”, a apreciat comisarul şef Liviu Popa.

„Accesul în Sala Filarmonicii va fi permis sâmbătă la amiază publicului larg şi poliţiştilor care au plătit taxa de participare la evenimentele ocazionate de Ziua Poliţiei Române, inclusiv pentru Balul Poliţiştilor bihoreni. Conducerea IPJ Bihor le urează tuturor lucrătorilor să se bucure de Ziua lor, 25 martie.”, mai precizează subinspector Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor

Cristian Horgos

Taguri:


30Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor