Probleme si la alte asociatii

2Comentarii
Probleme si la alte asociatii
Faţă de anul trecut, s-a triplat numărul asociaţiilor de proprietari din Oradea, reclamate de locatari la Serviciul de Investigare a Fraudelor.

Iar zece administratori şi contabili au şi fost puşi sub urmărire penală, prejudiciul total fiind estimat la peste jumătate de milion de lei.

În vizor se află administratoarele Dănuţa Raţ de la AP Dacia 153, Viorica Ambro de la AP 349 şi Angela Strugăreanu de la AP Columna 109B, suspectate că şi-au însuşit fiecare peste 50.000 de lei din banii locatarilor.

Şi în cazul Asociatiei Petre Ispirescu 228 s-a început urmărirea penală a fostei administraţii, adică a preşedintei Doina Chilba şi a contabilei Adina Balogh, după ce restanţele la CET au depăşit 200.000 de lei.

Un alt caz mediatizat a fost al fostului administrator al Asociaţiei Apollo, Virgil Cociuban, reclamat că şi-ar fi însuşit aproape 17.000 de lei din banii locatarilor din imobilul aflat pe Republicii pietonal.

Şi la asociaţiile Sovata 35, Slatinei 23, Antonescu P63 şi Antonescu P64 s-a trecut la alegerea unor noi administratori după ce fosta administratoare a făcut încasări fără a mai achita facturile la apă şi căldură din iunie 2009!

Detalii despre minusurile în gestiune dar şi despre răi-platnici se află în procesele verbale ale întâlnirilor convocate la Primărie, şi postate pe site-ul www.oradea.ro la secţiunea «asociaţii de proprietari».

C.H.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor