Procedurile de testare ale vaccinului AH1N1 verificate

Procedurile de testare ale vaccinului AH1N1 verificate
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului (ANPFDC) a solicitat Institutului Cantacuzino, Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi DGASPC Arad informaţii cu privire la procedurile privind testarea vaccinului împotriva A/H1N1 pe copii.

“ANPFDC s-a autosesizat datorită unor articole apărute în presă. Am transmis adrese prin care solicităm mai multe informaţii despre procedurile de testare a vaccinului antigripal pentru copii. Am revăzut prevederile Convenţiei privind drepturile omului şi biomedicina pe care România le-a ratificat în 2001. Am constatat că aceasta prevede că un minor nu poate să participe la cercetări şi intervenţii medicale fără autorizaţia părinţilor sau a reprezentantului legal, iar autorizaţia trebuie să fie dată în scris, specific pentru ce anume. De asemenea trebuie ţinut cont de opinia copilului şi de gradul său de maturitate, iar intervenţia se poate face doar în beneficiul copilului”, a declarat, pentru Realitatea TV, purtătorul de cuvânt al ANPFDC, Izabela Popa.

ANPFDC a solicitat, de asemenea, informaţii privind procedurile care sunt prevăzute în sistemul de sănătate, informaţii referitoare la autorizarea firmei care face testele, la modul în care sunt monitorizaţi copiii şi dacă părinţii primesc compensaţii financiare.

Copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani nu vor putea fi vaccinaţi începând cu prima parte a lunii februarie, aşa cum anunţaseră autorităţile, deoarece testele nu au fost finalizate, au declarat, pentru NewsIn, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

De la debutul pandemiei, 6.958 de persoane s-au îmbolnăvit de gripă porcină în România, bilanţul deceselor ajungând la 119. Numărul îmbolnăvirilor de gripa A/H1N1 este în scădere, e aproximativ o săptămână, circulaţia virusului fiind în scădere.

Sursa NewsIn

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase