Procese-verbale cu ştersături şi corecturi

5Comentarii
Felix Cozma
Felix Cozma
ORADEA – Pesedistul Felix Cozma, fost consilier judeţean, ne-a prezentat miercuri mai multe procese-verbale constatatoare ale voturilor din mai multe secţii de votare, cărora li s-au adus corecturi ulterior, după ce toţi membrii comisiei de votare semnaseră pe procesul-verbal.

„Oamenii noştri au venit cu exemplarul pe care fiecare reprezentant din secţia de votare îl primeşte în urma numărării voturilor. Însă, după ce s-a semnat procesul-verbal, am costatat că ulterior au fost aduse modificări, ori pe drumul de la secţia de votare la BEJ ori chiar la BEJ!”, acuză Felix Cozma, arătându-ne câteva dintre procesele-verbale respective, modificate în favoarea candidatului Traian Băsescu. Potrivit lui Cozma, PSD Bihor a reuşit să depisteze 40 de asemenea procese-verbale modificate ulterior numărării voturilor. Două exemple de asemenea procese-verbale modificate, ce-i drept, cu unul-două voturi: la secţia de votare 756 din Fâşca (com. Diosig), lui Băsescu i s-a adăugat un vot, scăzându-se un vot nul, iar la secţia 421 din Diosig s-au scăzut două voturi nule, fiind contabilizate apoi la Băsescu. De asemenea, la secţia 566 din localitatea Sitan (com. Pomezeu), s-a modificat numărul alegătorilor înscrişi pe listele permanente, de la 360 la 377!

Pesedistul Cozma e convins însă că prin aceste modificări mici, dar în foarte multe secţii de votare din ţară, la nivel naţional pedeliştii au reuşit să încline balanţa în favoarea preşedintelui în exerciţiu.

Calin Corpas



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor