Procesul gunoiului, amânat

Procesul gunoiului, amânat
Procesul dintre municipalitate si Prefectura, prin care Prefectura urmareste anularea Hotarârii Consiliului Local privind stabilirea unor preturi maximale pentru colectarea si depozitarea gunoiului, se amâna.

Aceasta este decizia curtii întrunite ieri la Sectia de Contencios Administrativ din cadrul Tribunalului Bihor.
Potrivit Laviniei Lorincz, sefa peste Serviciul Juridic al Primariei, judecarea procesului a fost amânata din cauza cererii de stramutare, formulata de catre municipalitate.

„Cererea de stramutare este o cauza separata, care se judeca la Bucuresti. Pâna când nu primim un raspuns, procesul nu poate continua aici”, spune jurista Primariei.
Înalta Curte de Justitie si Casatie (ÎCJC) va judeca azi cererea de stramutare, formulata de catre Executivul condus de primarul Petru Filip.


Motivul initiativei Primariei, care urmareste judecarea actiunii de contencios administrativ intentate de catre Prefectura cât mai departe de Oradea, e cât se poate de limpede. În primul proces, care a avut în centrul atentiei tramvaiele berlineze, Tribunalul Bihor a dat câstig de cauza Prefecturii, dispunând anularea Hotarârilor CL, de achizitie a 23 de tramvaie second-hand de la BVG Berlin.

Primaria cere obiectivitate


Practic, institutia condusa de Petru Filip considera nociva expunerea procesului în mass-media locala, considerând ca aceasta stare de lucruri ar putea influenta decizia curtii.

Daca adaugam si protestul municipalitatii cu privire la implicarea directa a prefectului Ilie Bolojan în procesul tramvaielor, motivatia initiativei este cât se poate de clara. La acea vreme Bolojan se prezentase el însusi la înfatisarea din cadrul procesului respectiv, suficient ca Primaria si Consiliul Local sa considere acest fapt ca fiind o influentare a instantei.


Întrebat cum priveste initiativa municipalitatii de a cere stramurarea cauzei din Oradea, prefectul Ilie Bolojan a declarat: „Din documentele depuse de Prefectura reiese ca nu exista temei justificat pentru a aprecia ca Prefectura a facut presiuni în exercitarea actului de justitie”.

Cristina Ghilea