Producatori din Timisoara, uniti-va!

De Zoltan Varga
Producatori din Timisoara, uniti-va!
Unica compilaţie sonoră realizată exclusiv cu artişti timişoreni sub oblăduirea colectivului anonimTM a ajuns la cea de-a patra ediţie, iar cei care vor să fie incluşi pe acest material sonor sunt invitaţi să-şi trimită piesele pentru a apărea pe acest disc.

Ca de fiecare dată şi această compilaţie care apare pentru al 4-lea an consecutiv este deschisă tuturor artiştilor din zona necomercială care activează în diverse stiluri, de la jazz la alternative rock, de la drum and bass şi breaks până la dubstep, de la hip – hop la muzică experimentală sau gotică. .

„Luăm pulsul mişcării de producţie din Timişoara, şi îi dam si un imbold cu ocazia asta.Sunt destul de mulţi producători talentati, care însă pentru că nu au ocazia să iasă în faţă, sau nu ştiu să se reprezinte singuri, pot profita de oferta asta. Compilaţia este scoasă cu ocazia aniversării cafenelei Van Graph, locul de desfăşurare de ani buni deja pentru RADIO AnonimTM, care este şi la rândul său o platformă de lansare pentru tinere talente. De-a lungul anilor am avut pe compilaţie artişti cunoscuţi alături de necunoscuţi, piese lansate şi nelansate. Aşteptăm şi de această dată piese de la oricine crede că are ce arăta, cât şi de la artişti consacraţi, iar rezultatul va fi reprezentativ“, ne-a declarat Dudu din partea anonimTM. Pentru mai multe amănunte, cei interesaţi pot consulta site-ul http://anonimtm.org/.

 

Dealtfel, colectivul celor de la anonimTM îi invită pe toţi acei care gustă muzicile electronice cu ştaif la o petrecere specială sâmbătă 28 ianuarie de la ora 22 la D’arc Café la Pressure Party, cei care vor mixa cu această ocazie fiind DJ Seba 1394, Newgotti şi Pristvi. Biletele de intrare costă 5 lei până la miezul nopţii şi 10 lei după.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !