Producătorii testează piaţa orădeană

5Comentarii
Producătorii testează piaţa orădeană
Rochii, bluze, lenjerie, pantofi, haine din piele şi alte produse pot fi cumpărare acum la preţuri de producători.

Orădenii care doresc să-şi împrospăteze garderoba cu produse de primăvară-vară au ocazia să o facă la târgul organizat în această perioadă la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea. În perioada 28 – 2 mai, în locaţia amintită este organizată cea de-a 80-a ediţie a Târgului Naţional de îmbrăcăminte-încălţăminte „Confintex”. Organizatorii evenimentului sunt SC Expoconfintex SA şi Federaţia Patronală a Textilelor, Confecţiilor şi Pielăriei.

 

Produse

 

Conform organizatorilor, în târg expun aproximativ 40 de producători. „La târg participă producători din toate colţurile ţării, din Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Ploieşti, Satu Mare, Suceava şi din alte oraşe. Gama este foarte diversificată şi cuprinde confecţii textile adulţi, confecţii din piele şi din blană, tricotaje, confecţii copii, ţesături, lenjerie de pat, încălţăminte, marochinărie şi accesorii. ”, ne-a declarat Marius Costea, directorul Expoconfintex.

Astfel, în cadrul târgului pot fi găsiţi pantofi din piele pentru femei şi bărbaţi, pornind de la preţul de 90 de lei. Hainele din piele sunt şi ele prezente. „Noi am venit pentru prima dată la Oradea. Avem o line proprie de haine de piele iar acum am dor să testăm şi piaţa de aici. Preţul unei haine din piele variază între 350 – 400 lei”, ne-a spus Constantin Buzea un producător din Piteşti. Lenjerii de pat de diferite culori şi modele se găsesc, de asemenea, în cadrul târgului. Pentru prima dată la Oradea se află şi Dan Petriţa din Târgu Mureş. „Noi suntem producători de lenjerie pentru bărbaţi femeii şi copii şi pijamale. Avem un magazin de prezentare în Oradea, dar am dorit să venim personal să vedem ce modele sunt cele mai căutate ca acestea să se regăsescă şi în magazin”, a precizat comerciantul din Târgu Mureş. Bluze, costume şi rochii au şi ele un loc destul de bine definit în cadrul târgului. Programul manifestării este de joi până sâmbătă, între orele 10:00-20:00, iar duminică, 2 mai, între orele 10:00-17:00.

S.Al.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor