Produse accizabile confiscate de jandarmi din pietele timisorene

De Denis Budău
Jandarmii au efectuat controale în piețele Flavia și Mehala din Timișoara
Jandarmii au efectuat controale în piețele Flavia și Mehala din Timișoara
Jandarmii din gruparea mobilă au efectuat controale în mai multe piețe din Timișoara, în ultimele zile, ocazie cu care au confiscat bunuri accizabile în valoare de peste 3.000 de lei și au amendat cinci comercianți cu câte 1.000 de lei fiecare.

Jandarmii au mers, două zile consecutiv, în control în piețele Flavia și Mehala, din Timișoara, unde au fost verificați peste 30 de comercianți. Dintre aceștia, cinci au fost amendați cu câte 1.000 de lei fiecare, fiind prinși cu produse contrafăcute sau fără a avea documente legale de provenienţă a mărfurilor expuse spre vânzare.

Totodată, au fost confiscate peste 120 de pachete de ţigări de diferite mărci, 30 de flacoane cu parfumuri contrafăcute şi 15 kilograme de cafea fără timbru legal, în valoare de 3.200 de lei. Produsele confiscate au fost predate lucrătorilor DJAOV Timiş.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !