Profanatori de morminte

Profanatori de morminte
ŢĂRĂŢEL – Doi tineri din satul Ţărăţel, situat la câţiva kilometri de municipiul Brad, au profanat opt morminte din cimitirul satului. Cei doi au smuls crucile de pe morminte şi le-au aşezat, una câte una, pe uliţa satului, până la curtea unui localnic.

Potrivit poliţiştilor, cei doi au recurs la acest gest în urma unui pariu. „La câteva ore după ce am primit sesizarea am reuşit să prindem unul dintre profanatori. Este vorba de un băiat în vârstă de 16 ani. Ne-a spus că a făcut totul împreună cu un prieten doar din dorinţa de a demonstra că nu sunt fricoşi”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, subinspector Bogdan Niţu. Cel de-al doilea profanator nu a fost încă găsit de poliţişti.

Ameninţare sau teribilism?
Familia din satul Ţărăţel a fost îngrozită după ce în faţa casei a găsit cruci şi coroane ce fuseseră smulse de pe mai multe morminte din cimitirul satului. Mai mult, una dintre cele opt cruci a fost luată chiar de pe mormântul tatălui unuia dintre membrii familiei.
Oamenii s-au speriat şi nu ştiau ce să creadă: este o ameninţare sau cineva a făcut o glumă de prost gust?! „Azi dimineaţă (ieri – n.r.), când am vrut să plec la serviciu am găsit două cruci de lemn în faţa casei, iar o alta, din fier era postată la poartă. Am ieşit în stradă şi am văzut alte cruci puse pe mijlocul şoselei, până la cimitir. M-am îngrozit! L-am chemat pe soţul meu şi am anunţat poliţia. Nu cred că cineva ar avea motive să ne ameninţe. Cred totuşi că e vorba de o glumă proastă”, a povestit Maria Trifa.

 

Poliţiştii au reuşit să-l prindă ieri pe unul dintre cei doi tineri profanatori: un băiat de 16 ani. Celălalt, în vârstă de 23 de ani, nu a fost găsit de poliţiştii brădeni. Tinerii sunt cercetaţi în libertate pentru profanare de morminte. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi riscă o pedeapsă cu închisoarea între 3 luni şi 3 ani.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase