Profesiile juridice şi Marea Unire

De Oana Farcas
Despre Marea Unire şi rolul profesiilor juridice în înfăptuirea ei
Despre Marea Unire şi rolul profesiilor juridice în înfăptuirea ei
Conferinţa „Rolul profesiilor juridice în realizarea şi desăvârşirea Marii Uniri” a fost dedicată Centenarului Marii Uniri.

Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Ministerul de Interne – Filiala „Menumorut” Bihor a desfăşurat conferinţa cu tema „Rolul profesiilor juridice în realizarea şi desăvârşirea Marii Uniri”.

Evenimentul a fost organizat în 19 octombrie la Primăria Oradea, în cadrul proiectului cu acelaşi nume, cofinanţat de Consiliul Judeţean Bihor, prin Direcţia Social Comunitară. Scopul urmărit prin acest proiect este de a celebra Centenarul Marii Uniri prin evocarea rolului pe care l-au avut juriştii în făurirea şi desăvârşirea unificării legislative, unităţii sistemului judiciar şi a profesiilor juridice în România Mare.

Conferinţa a fost deschisă de rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, prof. univ. dr. Adrian Iacob. Acesta a prezentat câteva repere semnificative din istoria oraşului Oradea, reuşind să surprindă măreţia acestuia în scurtul popas pe care l-a făcut în Ţara Crişurilor, şi a promis că se va reîntoarce pentru a descoperi tainele locurilor.

Totodată, academicianul Florin Gheorghe Filip a prezentat proiectul „Academia Română” şi a vorbit despre Marea Unire şi un posibil „act de naştere” al Sectorului TIC în România.

Cuvântul de salut transmis organizatorilor de directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” din cadrul Academiei Române, prof. univ. dr. Mircea Duţu-Buzura, a fost citit de prof. univ. dr. Alexandru Ţiclea.

Patriotism

În preambulul conferinţei, coordonatorul de proiect, prof. univ. dr. Elena-Ana Iancu (conducător de doctorat în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Şcoala Doctorală de Drept, şi decan al Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Universitatea Agora, din Municipiul Oradea), a spus:

„Opera Marii Uniri, realizată în anul 1918, a declanşat un proces de unificare reală a tuturor provinciilor istorice româneşti într-un stat naţional unitar. Celebrarea Centenarului Marii Uniri în anul 2018 este un act de patriotism. Cel puţin, mi-aş dori să preţuim mai mult ceea ce au făcut înaintaşii noştri pentru profesiile pe care le avem, în contextul conferinţei de azi, profesiile juridice.

Afirm aceasta gândindu-mă la faptul că o legislaţie cu valabilitate pe întregul teritoriu românesc era foarte greu de elaborat; cu atât mai mult, ar fi fost greu de aplicat în lipsa unui sistem judiciar unitar. Ca urmare, le-a revenit rolul de a unifica legislaţia şi de a realiza un sistem juridic funcţional în primul rând juriştilor pe care îi găsim şi în rândul iniţiatorilor actelor care au precedat Marea Unire, au realizat şi au valorificat la nivel internaţional opera Marii Uniri.

Deciziile erau dificile, ca urmare a influenţelor diferite ce existau în provinciile istorice şi în ceea ce priveşte legislaţia existentă, căile politice şi diplomatice se intersectau, anul 1918 aducea şi alte drepturi.

Un început de armonizare a legilor, de unitate în practica judiciară a fost posibilă şi datorită Uniunilor profesiilor juridice, care au pus bazele actualelor organisme centrale specifice fiecărei profesii juridice. În acest sens, frumosul oraş Oradea poartă urmele paşilor avocatului dr. Aurel Lazăr, care a fost fondatorul Uniunii Avocaţilor din România…

Desigur, tradiţiile păstrate în familie şi valorile transmise urmaşilor sunt esenţiale în devenirea individului, în general. Şi în acest sens, fac referire la Aurel Lazăr, care s-a căsătorit cu fiica avocatului Gheorghe Fejer din Ineu, Arad. Familia Lazăr a avut un singur fiu, devenit avocat şi profesor la Academia de Drept din Oradea, în care şi Aurel Lazăr a fost înscris în anul I (1890), ca mai apoi, în anul IV (1897), să fie absolvent la Facultatea de Drept din Budapesta. Un an mai târziu a susţinut examenul de intrare în avocatură, după care şi-a deschis birou particular la Oradea, de care s-a ocupat mai mult asociatul lui, Vasile Bledea. Iată deci că Oradea are o lungă tradiţie şi în învăţământul juridic. Apreciez, mă bucur şi sunt încrezătoare că şi în prezent învăţământul juridic din Oradea poate să fie unit, să împărtăşească aceleaşi momente, în vibraţia istoriei făurite de juriştii care au învăţat în acelaşi oraş acum o sută de ani, chiar mai mult de atât, şi au dezvoltat profesiile juridice”.

La conferinţă au participat lect. univ. dr. Cârmaciu Diana, prodecanul Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Oradea, dar şi cadre didactice de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Universitatea Agora din municipiul Oradea, Universitatea din Oradea, Universitatea Transilvania din Braşov, Centrul Universitar Nord Baia Mare, Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Cluj-Napoca, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Universitatea din Craiova şi reprezentanţi ai profesiilor juridice locale.

După încheierea lucrărilor de la Primărie, au fost depuse coroane de flori la statuia avocatului dr. Aurel Lazăr şi a fost făcută o vizită la Muzeul „Aurel Lazăr” din Oradea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !