Profesorii au cerut demisia Guvernului

5Comentarii
Profesorii au cerut demisia Guvernului
Manifestanţii au scandat „Jos, Guvernul”, „Jos Funeriu”, „Jos Udrea” şi „Jos Băsescu”.

Mobilizare slabă la mitingul organizat, miercuri, de Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor. Deşi preşedintele SLI Bihor, Ioan Ţenţ, anunţa că în jur de 4.000 de dascăli au semnat pentru miting, la manifestaţie abia dacă s-au adunat 400 de cadre didactice.

„Unul dintre motivele pentru care suntem atât de puţini este vremea. Apoi, tovarăşul Funeriu (ministrul Educaţiei – n.r.) a avut grijă să dea dispoziţii conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor să organizeze întâlniri cu directorii de şcoli, în cadrul cărora li s-a sugerat să facă tabele cu oamenii care participă la miting, pentru ca atunci când va fi nevoie să aibă de unde să taie. Este o chestiune ilegală, pentru că nimeni nu a venit de la ore, iar cei care au avut ore şi-au asigurat suplinirea”, a declarat Ioan Ţenţ, liderul SLI Bihor.

Elevii alături de dascăli

Profesorilor li s-au alăturat şi o clasă de elevi de la Colegiul Economic „Partenie Cosma”.

„Am venit să-i susţinem pe profesori. Nu ni se pare normal să aibă salarii de mizerie. Dacă putem să-i susţinem de ce să nu o facem?”, a spus Mădălina Ias.

„Am venit aici impresionaţi fiind de cazul profesoarei care face greva foamei şi pe care nu o bagă nimeni în seamă”, a completat şi Alexandra Tabacu.

Marş

Profesorii şi-au dat întâlnire pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor. De acolo, au intrat în sala de spectacole a instituţiei, unde reprezentanţii SLI Bihor au înşirat motivele pentru care au ieşit în stradă. Plictisiţi de discursuri, câţiva profesori din sală le-au cerut reprezentanţilor SLI Bihor să iasă în stradă şi să mărşăluiască, împreună cu ei.

„Ne-am adunat aici pentru miting. Noi cunoaştem cel mai bine motivele pentru care ne aflăm aici. Ieşim în stradă sau plecăm acasă”, au strigat câţiva dascăli din sală. Profesorii au plecat, apoi, în marş spre Prefectura Bihor, unde au fost primiţi de prefectul Gavrilă Ghilea. Ioan Ţenţ i-a lăsat prefectului lista cu nemulţumirile salariaţilor din sistemul de învăţământ. De la Prefectură profesorii s-au îndreptat spre  ISJ Bihor. În tot acest timp, manifestanţii au scandat „Jos, Guvernul”, „Jos Funeriu”, „Jos Udrea” şi „Jos Băsescu” şi şi-au strigat nemulţumirile legate de reducerile salariale, de Legea educaţiei, Legea pensiilor şi neaplicarea unor sentinţe judecătoreşti privind încadrarea salarială etc.

Dascălii au purtat cu ei bannere colorate pe care era scris: „Bă-se-scu-fundă ţara”,  Noi tot mai jos, voi tot mai sus”, „Băsescu, Boc, Udrea, Anastase – buba canceroasă a ţării – hai s-o extirpăm”, „Voi doar furaţi, nu guvernaţi. Economia s-o relansaţi”.

Crina Dobocan



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor