Profesorii dau concurs

Aproximativ 2.000 de cadre didactice s-au înscris în acest an la examenul de titularizare. Acesta se va desfăşura în perioada 17-18 iulie la Timişoara iar posturile scoase la concurs sunt atât posturi titularizabile cât şi netitularizabile pentru cele 31 de specialităţi.

„La concursul din acest an s-au înscris cadre didactice cu experienţă, absolvenţi din acest an şi din anii trecuţi”, ne-a spus Cornel Petroman, inspectorul adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş. Cele mai multe dosare pentru Concursul Naţional de Titularizare care se va desfăşura în judeţul Timiş în acest an au fost depuse pentru educatoare, 302, pentru învăţători au fost depuse 244 iar pentru disciplinele tehnice au fost depuse 189 de dosare.

La mare căutare în acest an sunt posturile de profesori de limba engleză, pentru matematică, educaţie fizică şi istorie. Pentru limba rromani a fost depus un dosar în acest an.
Din cele 1.838 de posturi, 1.324 sunt pentru mediul urban iar 514 sunt pentru mediul rural.

Sanda Bota



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !