Profesorii intră în grevă luni

38Comentarii
Elevii orădeni vor avea un week-end prelungit. Şi asta pentru că profesorii intră, luni, 5 octombrie, în grevă generală. Bugetarii sunt nemulţumiţi de proiectul legii unice a salarizării.

Potrivit lui Ioan Ţenţ, liderul Sindicatului Liber din Învăţământ Bihor, dascălii doresc „renegocierea unei legi a salarizării cadru unitare pentru toţi salariaţii din sistemul bugetar, care să ţină cont de principiile asumate în urmă cu ceva vreme şi stoparea disponibilizărilor în sistemul de învăţământ”.

Dascălii sunt nemulţumiţi şi de concediile obligatorii fără plată din acest an. Ţenţ mai spune că membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ vor refuza să se implice în acţiunile din perioada alegerilor prezidenţiale.

Fără note în catalog

Potrivit liderului FSLI Bucureşti, Aurel Cornea, profesorii afiliaţi acestei federaţii sindicale vor continua să nu noteze elevii în catalog, până când nu le vor fi rezolvate solicitările sindicale. „Notele vor fi trecute în caietele de observaţie ale profesorilor şi vor fi comunicate elevilor”, a declarat Cornea.

Luni vor intra în grevă, alături de dascăli, poliţiştii, personalul sanitar şi funcţionarii publici.

Crina Dobocan

 

Potrivit lui Ioan Ţenţ, liderul Sindicatului Liber din Învăţământ Bihor, dascălii doresc „renegocierea unei legi a salarizării cadru unitare pentru toţi salariaţii din sistemul bugetar, care să ţină cont de principiile asumate în urmă cu ceva vreme şi stoparea disponibilizărilor în sistemul de învăţământ”. Dascălii sunt nemulţumiţi şi de concediile obligatorii fără plată din acest an. Ţenţ mai spune că membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ vor refuza să se implice în acţiunile din perioada alegerilor prezidenţiale.

Fără note în catalog

Potrivit liderului FSLI Bucureşti, Aurel Cornea, profesorii afiliaţi acestei federaţii sindicale vor continua să nu noteze elevii în catalog, până când nu le vor fi rezolvate solicitările sindicale. „Notele vor fi trecute în caietele de observaţie ale profesorilor şi vor fi comunicate elevilor”, a declarat Cornea.
Luni vor intra în grevă, alături de dascăli, poliţiştii, personalul sanitar şi funcţionarii publici.



38Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor