Profiluri emoţionale în business

De Crina Dobocan
Profiluri emoţionale în business
Conferinţa va fi susţinută de speaker-ul Zoltan Vereş, trainer cu o experiență de peste 10 ani în dezvoltarea EQ.

„Profiluri emoționale în business și carieră” este titlul conferinţei pe care o va susţine speaker-ul Zoltan Vereş, în 8 noiembrie la Hotel Ramada.

Conferinţa este gratuită şi are ca scop dezvoltarea inteligenței emoționale, abilitatea secolului 21.

Conferința va detalia ce înseamnă conceptul de Inteligență Emoțională (EQ) și cum se manifestă la nivelul celor patru profiluri emoționale pe care le întâlnim în mediul de lucru: angajat, freelancer, antreprenor și investitor. Zoltan Veres va prezenta caracteristicile acestora și cum pot relaționa eficient și productiv, în ciuda diferențelor. Conferinţa va avea două sesiuni: una în cursul dimineţii, începând cu ora 10:00, iar a doua, de la ora 17:30.

Evenimentul se adresează celor în postura de angajat care întâmpină conflicte în relațiile colegiale sau nu reușesc să facă performanță la job, dar și celor care dețin o afacere și au probleme cu personalul sau cu a-și dezvolta afacerea.

Emoţii

Participanţii vor descoperi ce emoții le sabotează procesul decizional și cum pot schimba acest lucru în favoarea lor. Conferința face parte din turneul național de evenimente cu tema Inteligenței Emoționale, care se desfășoară deja pentru al doilea an consecutiv.

„Sunt stări emoționale pe care le resimțim tot mai puternic și cel mai des în contexte de muncă. Viteza cu care lumea se schimbă, provoacă presiunea adaptării rapide, frustrare, anxietate și stres. Ca urmare a procesului crește nevoia umană de a putea gestiona emoțiile, ce ne pot sabota în diverse contexte. Soluția la această nevoie, este cultivarea inteligenței emoționale”, este de părere Zoltan Vereş.

Acesta a arătat că studiile din ultimii ani demonstrează că: 90% dintre performerii de top au o inteligență emoțională dezvoltată, 70% din motivele pentru care companiile își pierd clienții sunt legate de lipsa inteligenței emoționale și a celei sociale în comunicarea internă., iar agenţii de vânzări cu nivel ridicat al EQ generează venituri de două ori mai mari decat colegii lor.

Zoltan Vereş, speaker, trainer şi coach la Refleqt, este acreditat și certificat la nivel internaţional de organizaţia mondială „Six Seconds” din Statele Unite. Are experiență de peste 10 ani în dezvoltarea EQ, care implică peste 2000 ore de personal coaching, peste 100 de conferințe live și multe traininguri în corporații.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !