Program prelungit la cărţi de identitate

Program prelungit la cărţi de identitate
Solicitanţii îşi primesc actele în regim de urgenţă, ghişeele sunt deschise zece ore pe zi în această săptămână.


Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Oradea lucrează, şi-n această săptămână, cu program prelungit în fiecare zi. Scopul este de a preveni aglomeraţia care ar putea apărea în duminica alegerilor şi în sâmbăta dinainte de aceasta, spune Nicoleta Cherei, şefa Serviciului.

Ritm crescut normal

„În săptămâna 27octombrie – 2 noiembrie am eliberat 1.165 acte de identitate şi 429 vize de flotant, pentru cei cu domiciliu provizoriu. Într-o săptămână normală de lucru, fără alegeri sau evenimente de acest gen, eliberăm maxim 950 cărţi de identitate. Nu avem cifre spectaculoase în această perioadă. De la începutul anului avem cam 180 de persoane care vin zilnic”, spune Nicoleta Cherei.

Şi săptămâna trecută şi-n aceasta, Serviciul din strada Republicii lucrează zece ore pe zi, în două schimburi. „Nu e program impus, noi ne-am luat o marjă de siguranţă suplimentară, ca oamenii să-şi poată lua actele înainte de alegeri. Ghişeele sunt deschise între 8:00 şi 18:00. Şi duminică se va lucra program impus la nivel naţional, de la 8:00 la 21:00”, declară şefa Serviciului.

Conform acesteia, între cei care aleg să-şi facă actele acum, profitând de programul prelungit, sunt mulţi care au cărţile de identitate expirate, deci se încadrează pentru amendă.

„Noi îi punem în legalitate dar nu îi putem scuti de amendă. Am avut un cetăţean cu buletinul expirat din ’98. Pentru asta, avem luna identităţii, când îşi pot înnoi actele fără penalităţi”, spune Cherei.

14 localităţi

Prelungirea programului de lucru îi interesează pe cetăţenii din Oradea şi cele 13 comune arondate – Biharia, Cetariu, Copăcel, Girişu de Criş, Hidişelu de Sus, Ineu, Lăzăreni, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Sîntandrei, Tămăşeu, Toboliu.

Program de lucru:

În perioada 10 – 16.11.2014, SPCLEP îşi va prelungi programul de lucru cu publicul, după cum urmează:
► Luni – vineri între orele 8:00 – 18:00;
► Sâmbătă – între orele 8:00 – 16:00;
►Duminică – între orele – 08:00 – 21:00.

Această măsură a fost adoptată cu scopul de a asigura starea de legalitate a cetăţenilor, prin eliberarea actelor de identitate (în mod special celor care nu deţin astfel de documente ori sunt titulari ai unor acte de identitate cu termenul de valabilitate expirat), necesare exercitării dreptului la vot, cu ocazia desfăşurării alegerilor pentru Preşedintele României (turul II), din data de 16 noiembrie 2014.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !