Program prelungit la Finanţe

Finanţele au prelungit programul de preluare a cererilor pentru taxa de poluare. Numărul mare de solicitări pentru OUG 7/2009 i-a făcut pe reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală să prelungească programul de lucru cu publicul la administraţiile fiscale.

Pentru a beneficia de nivelul taxei pe
poluare
prevăzut de OUG nr. 50/2008 în
forma iniţială, contribuabilii trebuie să
prezinte, în termen de 20 de zile calendaristice de
la intrarea în vigoare a acestei
Ordonanţe, autorităţilor
fiscale competente, o cerere însoţită de
documentaţia din care să reiasă că
autovehiculul a fost achiziţionat, în vederea
înmatriculării în
România, anterior datei de 15
decembrie 2008. Termenul limită până la
care poate fi depusă această cerere este data de
11 martie 2009.

Program


Astfel, şi administraţiile financiare din
judeţul Bihor vor avea program cu
publicul de luni până vineri între orele
8:00 – 18:00, sâmbăta între orele 9:00 –
14:00, iar în zilele de duminică, între
orele 9:00 – 12:00, în funcţie de volumul
solicitărilor din ziua anterioară.
„În cazul în care în
cadrul programului stabilit mai sus, nu se
soluţionează toate solicitările
contribuabililor, programul se prelungeşte în
funcţie de necesităţi
”,
ne-a informat Vasile Farc, purtătorul
de cuvânt al Direcţiei Geerale a
Finanţelor Publice Bihor
. De asemenea,
în funcţie de necesităţi se va
suplimenta numărul de ghişeşe unde se
primesc solicitări pentru calculul taxei de poluare.
„Contribuabilii au la dispoziţie 90
de zile, respectiv data de 19 mai 2009, pentru a depune
documentele necesare calculării taxei de
poluare”
, a precizat Vasile
Farc.


Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase