Programul ,,Cornul şi laptele”, compromis

Reactualizat la:
Programul ,,Cornul şi laptele”, compromis
Programul Cornul şi Laptele a fost întrerupt de greva din învăţământ. Unii producători însă, au găsit soluţii pentru a evita pierderile: s-au înţeles cu şcolile să le dea produse cu valabilitate mai mare.

Din cauza grevei, marfa diverşilor comercianţi a fost oprită în depozite unde s-a deteriorat şi a trebuit distrusă.

În Hunedoara, cei mai mulţi agenţi economici se plâng că nu au fost anunţaţi de consiliul judeţean că este grevă. Replica celor de la judeţ este însă la fel de simplă: şi ei au aflat din presă.

Aceste argumente nu mulţumesc însă producătorii din Vaslui, care au înregistrat pierderi de sute de milioane.

În Galaţi însă, directorii de şcoală au fost mai descurcăreţi: aceştia au comandat brânză în loc de lapte şi produse de patiserie care să se distribuie cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Soluţia este cât se poate de uşor de realizat, mai ales că multe şcoli au negociat chiar din timpul anului să primească produse diversificate, pentru a nu crea monotonie.