Programul „rablelor”continuă

Programul „rablelor”continuă
Aproape 50.000.000 lei (49.500.00) va aloca Guvernul în acest an pentru a scapa de „hârburi”.16.500 de români vor primi o prima de casare de 3.000 lei, avans pentru o masina noua.

Proiectul de Ordonanta de Urgenta privind stimularea înnoirii parcului national auto s-a aflat în dezbatere publica pe site-ul Ministerului Mediului pâna saptamâna trecuta si urmeaza sa fie introdus în scurt timp pe ordinea de zi a Guvernului. Proiectul aduce câteva modificari esentiale fata de actul normativ de anul trecut. Noutati


În primul rând, vor beneficia de prima de casare de 3.000 lei, 16.500 de persoane, comparativ cu 15.000 anul trecut. Programul se deruleaza pe o perioada mai mare, pâna în 12 decembrie 2006. Cu trei luni mai mult decât primul program.

Pe de alta parte, noua Ordonanta de Urgenta defineste de aceasta data autoturismul uzat ce va fi acceptat în schimbul primei de casare ca „orice autoturism înmatriculat în România având o vechime mai mare sau egala cu 12 ani de la anul fabricatiei, care contine cumulativ urmatoarele componente esentiale: motorul, transmisia, trenul de rulare, caroseria, sasiul, precum si echipamentele electronice de gestionare a functiilor vehiculului si dispozitivul catalizator, daca acesta a fost prevazut din fabricatie”.

Nu se precizeaza nimic despre obligativitatea functionarii masinii, asta însemnând ca si masinile avariate si abandonate pot fi predate spre casare.

Pasi


Pentru a beneficia de prima de casare, proprietarii de masini uzate sau mostenitorii acestora trebuie în primul rând sa se înscrie la un producator validat de autoturisme, acceptat în program. Dupa aceea, masina veche trebuie predata la Remat, în schimbul unui certificat. Urmeaza radierea masinii uzate si achizitionarea unui autoturism nou. Prima de casare va putea fi obtinuta doar o singura data.


Conform statisticilor, peste jumatate din cererile de anul trecut – 8.061 – din totalul de 15.000 au fost pentru Dacia Logan. Pe locurile urmatoare s-au situat Renault si Nissan, cu 3.000 de unitati.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !