Devenit exponentul unei categorii extrem de vulnerabile, bătrânul singur trebuie să își găsească locul între preocupările comunității din care face parte.
Un prim pas a fost făcut spre acest deziderat când, la sfârșitul lunii trecute, în organizarea Platformei Transylvanian Debates și în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea – UPU SMURD Bihor și Fundația pentru SMURD a fost organizat un concert caritabil susținut de artistele Paula Seling și Laura Bretan (găzduit de Biserica Sf. Spirit din Oradea).
Cei peste 1.000 de participanți au asistat nu doar la un spectacol de cea mai înaltă calitate, susținut de cele două artiste, dar au participat și la momentul de inițiere a acestui proiect.
„Dorim să mulțumim echipei de peste 80 voluntari de la Școala Gimnazială «Dacia», Colegiul Național «Emanuil Gojdu» și Comunitatea Inspiratio. Scopul proiectului este de a găsi calea transformării marii comunități orădene, și ulterior bihorene, într-un mediu sigur pentru bătrânul singur, prin identificarea soluțiilor tehnice și informatice de supraveghere și solicitare activă sau pasivă de sprijin în momentele dificile în care se poate găsi vârstnicul. Obișnuit cu o independență a vieții cotidiene, la un moment dat, ca urmare a unui context al stării de sănătate, această independență se poate pierde brusc”, a spus Adrian Dreana, președintele Transylvanian Debates.
Potrivit acestuia, dacă persoana respectivă are alături de ea familia, această trecere este mai ușoară. În cazul celui singur, acest moment dificil se poate transforma într-o tragedie, și realitatea ne demonstrează că foarte des aceste tragedii au loc, nu rareori cu pierderea vieții celui aflat în imposibilitatea de a solicita sprijin.
Echipamente
Fondul colectat cu ocazia acestui concert, în valoare totală de 35.400 de lei, va fi utilizat pentru dezvoltarea unui sistem complex format în principal din: echipamente de monitorizare de la distanță a anumitor parametri (frecvență cardiacă, tensiune arterială, electrocardiogramă) – periodic, echipamente de alertare, tip buton de panică – permanent, echipamente de comunicare a prezenței – în baza unor proceduri, crearea unui dispecerat de monitorizare – în cadrul UPU-SMURD Bihor.
De asemenea, se dorește crearea unui sistem de proceduri și principii de integrare a persoanelor care necesită asistență prin aceste sistem, precum și a unui sistem de proceduri și principii de integrare a persoanelor la care s-a identificat un nivel ridicat de dependență într-un sistem de asistență socială comunitară.
„Un prim rezultat al acestui concert caritabil și, ca urmare a sensibilizării autorităților legate de necesitatea identificării de soluții pentru această categorie de persoane vulnerabile, Primăria Municipiului Oradea a decis susținerea în totalitate a proiectului”, a mai precizat Dreana.
Citiți principiile noastre de moderare aici!