Proiect pentru o îmbătrânire activă

De Crina Dobocan
Activităţi pentru vârstnici
Activităţi pentru vârstnici
Parlamentul seniorilor a pus bazele unui proiect al cărui scop este crearea condiţiilor necesare pentru o îmbătrânire activă.

Asociaţia Caritas România împreună cu Federaţia „Carpo-Omenia”, prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român „Swiss-Romanian Cooperation Programme”, au pus bazele proiectului „Cetăţeni activi la puterea a treia”.

Proiectul se derulează în toate regiunile ţării prin activităţile organizate de membrii Parlamentului seniorilor, în scopul creării condiţiilor favorabile pentru o îmbătrânire activă, demnă şi pentru a participa activ la influenţarea deciziilor politicilor publice în vederea îmbunătăţirii standardului de viaţă al persoanelor vârstnice.

În cadrul proiectului au avut loc şi diverse activităţi destinate persoanelor vârstnice, organizate cu scopul ca vârstnicii să socializeze cu prilejul unor momente cultural-artistice şi să poarte discuţii interactive pe diverse teme propuse.

„Ţinând cont în special de propunerile doamnei Arina Moş – maneger A.S.C.O, ale doamnei senator PNL Florica Chercheş, ale pastorului spiritual reformat Vincz Judit, la întâlnirea organizată cu reprezentanţii organizaţiilor şi instituţiilor abilitate a oferi servicii persoanelor vârstnice, din data de 12 decembrie 2016, grupul de lucru format cu sprijinul Parlamentului seniorilor a acţionat prin activităţi desfăşurate în centrele sociale multifuncţionale pentru persoanele vârstnice din Ioșia, Nufărul şi Rogerius, prin aprobarea de a colabora cu Direcţia Patrimoniului Imobiliar din Primăria Oradea”, a informat Mioriţa Săteanu, reprezentant al Parlamentului Seniorilor.

Astfel, în perioada 12 – 20 ianuarie a fost derulat proiectul „Prin Eminescu, sufletul nostru rămâne mereu tânăr”, manifestare ocazionată de sărbătorirea Luceafărului poeziei româneşti, la care au participat într-un număr mare persoanele vârstnice din zonele centrelor.

Prof. Octavia Vesa, prof. Doina Costruţ, Leontina Iliescu, Mioriţa Săteanu şi astrologul Livia Tăutu au recitat poezii din creaţia marelui poet, în timp ce prof. Hortenzia Belicciu şi prof. Octavia Vesa au evocat viaţa şi capodoperele Luceafărului poeziei româneşti. De asemenea, prof. Maria Matei, studentul Adrian Bojani şi Maria Geambaşu, acompaniaţi de prof. Ioan Fluieraş, au interpretat melodii pe versurile poetului comemorat. Surpriza acestor întâlniri a fost oferită de Leontina Costruţ şi Doina Iliescu, care au interpretat, sub forma unui dialog, un fragment din Scrisoarea a III-a.

O activitate specială, având acelaşi scop, a avut loc şi la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” – filiala Dacia. Cu acest prilej, prof. Octavia Vesa, prof. Nona Herdean Tudor, prof. Maria Carţiș, prof. Viorica Şuşu, Leontina Costruţ, Irina Indre, Mioriţa Săteanu şi Ioana Precup au marcat într-o manieră inedită momentul aniversar.

Totodată, vârstnicii au marcat Ziua Unirii la Muzeul Militar din Oradea. Directorul acestuia, Mircea Dulcă, le-a prezentat informaţii preţioase despre realizarea visului tuturor românilor. Pentru luna ce urmează, vârstnicilor li se pregăteşte o masă rotundă la Clubul Democraţiei din cadrul Bibliotecii Judeţene.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !