Proiect spre final

BIHOR - Proiectul „Implică-te în viaţa comunităţii tale!”, iniţiat de Fundaţia Ecotop Oradea şi derulat în localităţile Gălăşeni, Damiş, Dobricioneşti şi Lorău, se îndreaptă spre final.

În cadrul acestuia, Ecotop a realizat chestionare şi a organizat întâlniri cu sătenii, pentru a-i convinge să participe activ la dezvoltarea comunităţii. La nivelul fiecărei localităţi, sătenii au venit cu idei pentru câte un micro-proiect care ar putea răspunde nevoilor comunităţii.

Fiecare micro-proiect a beneficiat de o finanţare de 500 de dolari, din partea fundaţiei Ecotop. „Nu este o sumă mare, dar experienţa noastră arată că şi cu bani puţini se poate face câte ceva”, spunea George Togor, preşedinte Ecotop, la lansarea proiectului. La Gălăşeni şi Damiş se vor face terenuri de joacă pentru copii, sătenii din Dobricioneşti au optat pentru o plantaţie de salcâmi, iar în Lorău, se va lucra la îmbunătăţirea sistemului de colectare a deşeurilor. „Am cumpărat deja cele necesare, acum ar fi trebuit să fie instalate, dar vremea nu ne-o prea permite. Sperăm ca săptămâna viitoare să fie vreme mai bună”, a declarat George Togor.

 

Monica Mateiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase