Proiecte de mediu, finanţate

Proiecte de mediu, finanţate
Până la data de 1 octombrie, Administraţia Fondului pentru Mediu aşteaptă proiecte în cadrul Programului de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate.

Bugetul alocat sesiunii de finanţare este de 100 de milioane de lei, iar suma maximă ce poate fi aprobată pentru fiecare proiect nu poate depăşi 3,5 milioane de lei. Finantarea nerambursabila, care se derulează prin intermediul coordonatorului, se acordă în proporţie de 100% din cheltuielile eligibile ale unui proiect.

Coordonarea unitară a finanţării proiectelor aprobate se asigură la nivel local, prin inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare.

Mediu curat

Scopul acestui program îl constituie îmbunătăţirea calităţii mediului, prin extinderea suprafeţei împădurite la nivel naţional, ameliorarea progresivă a capacităţii de producţie a terenurilor agricole degradate, menţinerea biodiversităţii şi dezvoltarea continuă a funcţiilor ecologice şi sociale ale pădurilor, prin finanţarea din Fondul pentru Mediu.

Coordonatorii pot depune dosare de finanţare, pentru unităţi administrativ-teritoriale, care au în proprietate sau administrare terenuri agricole degradate, asociaţii de proprietari de terenuri, cu excepţia celor în care cel puţin unul dintre asociaţi este constituit ca operator economic, şi care au în proprietate ori administrare terenuri agricole degradate, composesorate care deţin în proprietate terenuri agricole degradate, unităţi sau instituţii de învăţământ şi unităţi de cult care au în proprietate terenuri agricole degradate.

S.Al.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !