Proiecte educaţionale

ORADEA – În cadrul săptămânii denumite «Festivalul naţional al şanselor tale», Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” a găzduit vineri o întâlnire al cărei rol a fost trecerea în revistă a proiectelor educaţionale deja finalizate sau aflate în desfăşurare.

Proiectele prezentate au fost finanţate de Banca Mondială, prin Proiectul pentru Învăţământul Rural (PIR), coordonat de Ioana Fuliaş şi de Consiliul Local Oradea, prin Florin Negruţiu. De PIR au beneficiat 39 de şcoli din judeţ, iar prin finanţări de la Consiliul Local, peste 20 de şcoli orădene au reuşit să pună în mişcare proiecte, majoritatea aflându-se în derulare.

„Proiectele au printre obiective stimularea şcolilor şi îmbunăţăţirea parteneriatului şcoală – comunitate locală”, a afirmat Ioana Fuliaş. Pentru a veni în ajutorul cadrelor didactice au fost organizate diferite traininguri care au oferit informaţii despre rolul proiectelor, caracteristicile acestora şi îndrumări în legătură cu scrierea cererilor de finanţare. „Se doresc de asemenea crearea unei dinamici interne a şcolii şi creşterea calităţii actului educativ”, a afirmat Florin Negruţiu.

Proiectele realizate au fost împărţite pe mai multe domenii, printre care cele de mediu, cultură sau sport. Şcolile implicate au realizat proiecte care au inclus realizarea de obiecte tradiţionale româneşti, ateliere de pictură pe sticlă, de tâmplărie, un laborator culinar, o seră, reviste şcolare, activităţi de protecţie a mediului, amenajarea terenului de sport, crearea unei echipe de baschet, a unui club de internet sau amenajarea unui parc. Unele produse finite au fost expuse în cadrul întâlnirii.

Atât coordonatorii cât şi reprezentanţii şcolilor i-au sfătuit pe cei care încă nu au apelat la această metodă de dezvoltare a şcolii să aplice cât mai curând pentru un proiect.

Denise Strete



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase