Hotel de lux cu piscină cu apă termală şi miniteren de golf. Miniplatformă de angajări. Firmă de produse tradiţionale. Patiserie. Brutărie şi produse de panificaţie. Companie de organizat evenimente. Plăcinte şi clătite. Firmă cu produse din lavandă şi lapte de măgăriţă. Companie de organizat party-uri. Sunt doar câteva exemple de afaceri prezentate în cadrul „Competiţiei business plan a firmelor de exerciţiu – clasele a XI-a” de la Colegiul Economic „Partenie Cosma”. Evenimentul, la care au participat 10 firme de exercițiu, s-a derulat joi, 21 februarie.
„Activitatea firmelor de exercițiu este o metodă a procesului instructiv-educativ cuprinsă în programa școlară, care vine în sprijinul dezvoltării antreprenoriale ale elevilor prin facilitarea corelării pregătirii teoretice cu cea practică. Aşa cum înfiinţarea unei firme reale şi lansarea ei pe piaţă sunt factori importanți în desfăşurarea activităţii sale viitoare, tot aşa se doreşte organizarea acestei activităţi-eveniment care, pe cât este de dificil de realizat, pe atât este de incitant şi atractiv pentru elevii şcolii noastre”, ne-a declarat prof. Simona Man.
Proiecte diverse
Proiectele prezentate de elevii claselor a XI-a erau foarte atractive. „Noi vrem să facem un hotel care are piscină cu apă termală şi un teren de minigolf. Ideea ne-a venit de la faptul că Oradea este un punct turistic principal pe harta României”, ne-a explicat Vivien Bălteanu, din clasa a XI-a D, Turism.
Altă echipă a făcut o platformă online pentru angajări „Minijobs SRL”. „Este vorba despre o platformă de recrutare forţă de muncă pentru elevi şi studenţi. Aceştia sunt selectaţi de persoane care au nevoie de slujbe uşoare: îngrijirea animalelor, plimbatul animalelor, treburi casnice, îngrijirea bătrânilor, sprijin pentru efectuarea de cumpărături etc. Ideea este spontană. Ne-a ajutat doamna profesoară Mihaela Moca”, a explicat Ariana Nastur, din clasa a XI-a C.
„Copiii vin cu ideile. Noi le selectăm pe cele mai bune şi încercăm să le punem în practică. Elevii s-au implicat fantastic. Se vede că le place foarte mult să pună teoria pe care au învăţat-o în practică. A fost o muncă de echipă minunată. Unii s-au ocupat de partea de IT, alţii de pubicitate, de chestionare, pe care le-am împărţit în şcoală. Am văzut că există feedback. Noi zicem că este o afacere care se poate realiza pe bune, în urma feedback-ului pe care l-am primit”, ne-a spus prof. Mihaela Moca.
Plăcinte cu cartofi, gogoşi, clătite şi biscuiţi, era oferta firmei de exerciţiu Magic Pie SRL din clasa a XI-a A. Firma de exerciţiu RoMania avea ca specific tradiţia. „Ne-am propus să facem un restaurant cu produse tradiţionale, cu pâine de casă coaptă pe vatră, brânză de casă, clisă şi nelipsita pălincă”, ne-a explicat Sorela Merce, din clasa a XI-a A.
„Pandora events” era numele firmei de exerciţiu a unor elevi din clasa a XI-a C, care oferea servicii de catering şi organizare de evenimente.
Ceai japonez, limonadă şi prăjituri japoneze erau produsele cuprinse în oferta firmei de exerciţiu Sweet Japanese tea SRL.
„Noi avem o idee nouă de afacere: organizarea de evenimente pentru copii şi adolescenţi. Avem tehnologii pe care concurenţa nu le are: un photo booth, decoraţiuni etc.”, ne-a declarat Alexandra Filipcic, din clasa a XI-a E.
Ecopan SRL a venit la expoziţia firmelor de exerciţiu cu produse de panificaţie bio.
„Este a cincisprezecea ediţie a competiţiei firmelor de exerciţiu, dar în acest an organizăm şi «Competiţia business plan», parte dintr-un program naţional. Cele mai bune firme de exerciţiu se vor califica la faza judeţeană şi apoi naţională”, a subliniat Simona Man.
Câştigătorii concursului firmelor de exerciţiu de la Partenie Cosma
Membrii juriului concursului firmelor de exerciţiu de la Colegiul Economic Partenie Cosma nu au avut o misiune prea uşoară. În urma deliberărilor, clasamentul pentru materiale promoţionale este următorul:
Premiul I: FE Bio Maglav SRL, clasa XI-a B, Economic, prof coordonator Marioara Vaşadi;
Premiul II: FE Mini Jobs SRL, clasa a XI-a C, Economic, prof. Coodonator Mihaela Moca;
Premiul III: FE Party Ville SRL, clasa a XI-a A, coodonator prof. Marius Paul.
Premii pentru idei de afaceri:
Premiul I : FE Bio Maglav SRL, clasa XI-a B, Economic, prof coordonator Marioara Vaşadi;
Premiul II: FE Mini Jobs SRL, clasa a XI-a C, Economic, prof. Coodonator Mihaela Moca;
Premiul III: FE Sweet Japonesse Tea SRL, clasa a XI-a A, Comerţ, coordonator prof. Andreea Păşcuţ.
S-a acordat şi o diplomă specială pentru cel mai bun spot publicitar: FE Ecopan SRL, clasa a XI-a D, Economic, coordonator, porf. Marcela Paşcalău.
Din juriul firmelor de exerciţiu au făcut parte profesorii: Alice Scarlat, Larisa Raţ, Ileana Popa, Mihaela Petriţa. Din partea agenţilor economici: Ioana Damian şi Simona Teaca, colaborator. Preşedintele juriului a fost directorul Daniel Negrean, secretar – Simona Man.
Citiți principiile noastre de moderare aici!