Proiecte pentru 24 de baraje in vestul a tarii

Aspect de la lucrările comisiei
Aspect de la lucrările comisiei
24 de baraje din partea de vest a ţării au primit avize de funcţionare.

În perioada 31 iulie- 2 august, Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Crişuri a găzduit sesiunea de lucru a Comisiei Teritoriale de Avizare Transilvania (CTAT). În cadrul întrunirii au fost analizate lucrări hidrotehnice din bazinele hidriografice: Crişuri, Mureş, Someş-Tisa şi Banat.

24 de baraje

Comisia a examinat 24 de baraje din judeţele: Bihor, Cluj, Timiş, Satu Mare, Mureş, Alba, Maramureş şi Arad. În funcţie de starea lucrărilor, barajele au primit avize sau autorizaţii pe perioade cuprinse între 1 şi 7 ani. „Scopul Comisiei este de a examina, periodic, toate barajele pentru a se asigura că respectă exigenţele de performanţă referitoare la siguranţa în exploatare”, a declarat Ioan Oprean, preşedintele CTAT.

Comisia întruneşte specialişti din cadrul Departamentului pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, din mediul universitar, din rândul experţilor autorizaţi, din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române”, din cadrul Administraţiilor Bazinale de Apă Crişuri, Mureş, Someş-Tisa şi Banat, precum şi din cadrul S.C. Hidroelectrica S.A.

„Administraţia Bazinală de Apă Crişuri a obţinut acordul de funcţionare în siguranţă pentru acumularea nepermanentă Luncşoara. Acumularea este situată în judeţul Arad şi are rol de atenuare a undei de viitură de pe Valea Luncşoara, afluent de gradul doi al râului Crişul Alb. Investiţia totală este de 4,2 miloane euro şi va deveni funcţională în anul 2015”, a declarat Dumitru Voloşeniuc, director ABA Crişuri.

Îm judeţul Bihor, Comisia CTAT a expertizat documentaţia pentru barajul Bulz, de pe Valea Iad, afluent al râului Crişul Repede. Această acumulare permanentă este deţinută de S.C.Hidroelectrica S.A.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !