Promenada pe malul drept al Crisului Repede

De Simona Albinaru
Reactualizat la:
28Comentarii
Promenada de pe malul drept a fost inaugurata
Promenada de pe malul drept a fost inaugurata
Administraţia Bazinală de Apă Crişuri în colaborare cu Primăria Municipiului Oradea au prezentat joi lucrările de amenajare de pe malul drept al râului Crisul Repede pe tronsonul Pod Centrul de Calcul – Pod Decebal în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată chiar la faţa locului.

Lucrările, în valoare de 6,4 mil lei se întind pe o lungime de 514 metri şi au fost executate în vederea asigurării stabilităţii albiei râului Crişul Repede. Investiţia a fost susţinută de la bugetul de stat de către Ministerul Mediului şi Pădurilor „Pe faţa vizibilă a zidului şi pe dalele de beton de pe coronamentul prismului a fost prezăvută o tencuială decorativă din beton. Pentru siguranţă, la parte dinspre râu a aleii pietonale, s-a prevăzut o balustradă metalică”, a precizat Pasztor Sandor, directorul ABA Crişuri. În această zonă există şi acces la Internet prin wireless.

Amenajare

O contribuţie la amenajarea malului are şi Primăria Oradea. „Primăria a lucrat complementar cu ABA Crişuri. Noi ne-a ocupat de asigurarea mobilierului urban, asigurarea carosabilului şi plantările de arbori. În urma consultorii cu organizaţiile ecologiste s-a decis ce fel de specii de arbori şi arbuşti să fie plantaţi în zonă”, a spus primarul Ilie Bolojan. Astfel, până în prezent pe malul Crişului Repede între Podul de la S.C. Informatica până la Podul Decebal, au fost plantaţi 20 de arbori din speciile salcii, mesteacăni şi sorbus. Urmează să mai fie plantaţi în aceeaşi zonă, 86 de arbuşti din speciile spirea, pyracanta, forsythia, care vor completa ansamblul vegetal existent.

Promenada de pe malul stang al Crisului Repede a fost oficial inaugurata 



28Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor