Promisiuni la FC Bihor

Călin Cheregi
Călin Cheregi
Antrenorul principal Călin Cheregi a condus luni dimineaţă şedinţa de pregătire a echipei.

Înainte de antrenament în vestiarul echipei şi-au făcut apariţia preşedintele Mircea Fodor şi Florin Bogdan, membru în AGA CS FC Bihor, susţinătorul principal al noului conducător al clubului. „Preşedintele le-a promis jucătorilor că în această săptămână vor primi un salariu şi că vor face deplasarea la Caransebeş în condiţii normale. Dacă aceste lucruri nu se rezolvă eu nu mai fac deplasarea la Caransebeş”, a precizat Călin Cheregi, care după meciul de sâmbătă pierdut cu Unirea Tărlungeni şi-a anunţat intenţia de a demisiona dacă nu se rezolvă din problemele echipei.

După atâtea luni în care n-au văzut niciun ban jucătorii sunt sceptici „Am mai avut promisiuni şi nu s-a întâmplat nimic. Crăciunul l-am făcut fără bani, acum urmează Paştele. Nu ştim ce să mai credem. Până la urmă nu cred că nu se va face nimic şi clubul se va închide curând”, ne-a declarat unul dintre jucători.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !