Promo de Bihor în Aeroportul din Bergamo

Promo de Bihor în Aeroportul din Bergamo
CJ Bihor a popularizat Ţara Bihorului pe Aeroportul din Bergamo, cu ansamblul „Nagyvarad”.

Cum Ryanair a început deja zborurile Milano (Bergamo) – Oradea, sâmbătă, pe Aeroportul Orio al Serio din Bergamo Consiliul Judeţean Bihor a a pus la cale un moment artistic.

„Momentul a avut menirea de a surprinde pasagerii îmbarcați înspre Oradea, și totodată de a promova cursa de Milano. Ansamblul de dans profesionist „Nagyvárad” a susținut câteva dansuri specifice zonei noastre, de aproximativ 15 minute. Pentru reușita acestui program trebuie evidențiată colaborarea cu Ryanair, cu directorul Aeroportului din Bergamo, Giacomo Cattaneo,cât și cu reprezentanții serviciului de pază și securitate. După tăierea tortului având culorile tricolorului, fiecare călător a primit câte o felie. De asemenea, au fost împărțite felicitări pentru că sunt călători ai acestei cursede Milano – Oradea, broșuri și câte o ciocolată de casă împachetată în harta Bihorului cu principalele destinații”, transmite CJ Bihor, printr-un comunicat.

17690393_10212811229425736_1390381218_n

Președintele Pásztor Sándor crede că „această cursă Oradea – Milano nu trebuie să fie un scop în sine, ci un instrument util pentru a dezvolta Țara Bihorului”.

Pásztor – turneu italian

Judeţul Bihor şi municipiul Oradea vor avea un stand la Târgul Internaţional de la Milano (BIT Milano), ce are loc în perioada 2 – 4 aprilie. Marţi seara, la Consulatul României de la Milano va avea loc o Seară Bihoreană, ocazie cu care vor fi prezentate parcurile industriale pe care le are în vedere CJ Bihor. La BIT Milano vor fi promovate atracţii turistice din Bihor, precum Oradea, Vârtop, Valea Ierului ori Băile Felix.

Turneul italian al preşedintelui Pásztor Sandor va continua cu o întâlnire cu guvernatorul regiunii Tirolului de Sud, regiune înfrățită cu Județul Bihor, pentru a detalia posibilitățile de colaborare în perioada imediat următoare.

17760260_10212811229465737_2134375886_n



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor