Promoţii CFR

2Comentarii
ORADEA – CFR Călători ar putea introduce în următoarele două luni o serie de pachete promoţionale de bilete, orientate atât spre călătorii individuali, incluzând segmentul de navetişti, cât şi spre companii.

În acest sens a fost realizat un proiect prin care navetiştii vor beneficia de o reducere de până la 45% din preţul abonamentului, în funcţie de perioada acestuia şi ruta aleasă. De asemenea vor fi stimulate vânzările de abonamente pentru companii, astfel că la un anumit număr de bilete sau abonamente cumpărate acestea vor primi câteva gratis.

„Am realizat un proiect (CFR Călători – nr) care este susţinut de Ministerul Transporturilor şi va fi aprobat în scurt timp de Guvern. Intenţionăm să introducem o serie de pachete pentru navetişti, care vor beneficia de o reducere de până la 45% din preţul abonamentului, în funcţie de perioada acestuia şi de ruta aleasă. Intenţionăm de asemenea să stimulăm vânzările de abonamente şi bilete către companii, astfel ca la un anumit număr de bilete sau abonamente cumpărate să acordăm câteva gratis“, a declarat, miercuri, directorul general al CFR Călători, Alexandru Noapteş.

El a adăugat că persoanele fizice ar putea beneficia, la un anumit număr de carnete de călătorii cumpărat, de un număr de călătorii gratis pe o linie de vacanţă.

Potrivit lui Noapteş, acest proiect a fost realizat pe baza unui studiu sociologic şi de marketing.

Directorul general al CFR Călători a adăugat că va încerca de asemenea să stimuleze conductorii de tren să amendeze cât mai mulţi călători fără bilet, în special pe liniile cunoscute ca având un grad ridicat de evaziune.

De asemenea, reprezentanţii CFR Călători au în vedere modificarea orarului trenurilor, în funcţie de particularităţile fluxului de călători şi în special de programul navetiştilor.

Dan Birta



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor