Promovabilitate peste 90%

ORADEA - Potrivit şefului comisiei judeţene de examinare, Akos Zoltan, în Bihor rata promovabilităţii la tezele cu subiect unic la limba şi literatura maternă a fost de peste 90%, iar media notelor obţinute de elevi este de 7 – 8.

Astfel, la limba maghiară 173 de elevi din clasa a VII-a şi 55 din clasa a VIII-a au obţinut note sub 5. Promovabilitatea la această probă a fost de 85, 02% pentru clasa a VII şi 94, 99% pentru clasa a VIII-a. 84 de elevi din clasa a VII-a au obţinut nota 5, 111 nota 6, 146 nota 7, 223 nota 8, 306 elevi nota 9, respectiv 112 elevi au obţinut nota 9. Şi la clasa a VIII-a rezultatele au fost bune: 116 elevi au obţinut nota 5, 158 nota 6, 199 nota 7, 247 nota 8, 223 nota 9 şi 101 elevi au obţinut nota 10.

La germană

La limba germană, un singur elev din clasa a VIII-a a obţinut notă sub 5. La clasa a VII-a a fost o singură notă de 5, trei de 7, nouă de 8 şi cinci de 9. Niciun elev din clasa a VII-a nu a obţinut nota 10 la teza de limbă germană.
Majoritatea (96,15%) din cei 26 de elevi de clasa a VIII-a care au susţinut teza la limba germană au promovat acest examen. Un singur elev a obţinut notă sub 5. Potrivit statisticilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, la limba germană clasa a VIII-a au fost cinci note de 6, cinci note de 7, nouă note de 8, cinci note de 9 şi o singură notă de 10.

La limba slovacă

La limba slovacă s-au înscris 31 de elevi, dar au fost prezenţi numai 26. Promovabilitatea la clasa a VII-a a fost de 83,87%. Astfel, cinci lucrări au primit note sub 5. Cinci elevi au primit apoi nota 5, trei nota 6, nouă au obţinut nota 7, trei nota 8, în timp ce note de 9 au primit doar 5 elevi. Şi aici a fost o singură notă de 10.
La limba slovacă, clasa a VIII-a, cinci elevi au primit note sub 5, iar promovabilitatea a fost de 84,37%. La această probă, note de 5 au obţinut 8 elevi, nota 6 trei elevi, 10 elevi au obţinut nota 7, iar nota 8 a fost obţinută de trei elevi. Nota maximă obţinută de elevii clasei a VIII-a la limba slovacă a fost 9 (trei lucrări).
Conform metodologiei, după ce lucrările se vor analiza la clasă, cei care sunt nemulţumiţi de nota obţinută pot face contestaţii. Următoarea probă pe care o vor susţine elevii va fi în 11 decembrie, la matematică.

 

Crina Dobocan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !