Promoveaza valorile culturii si traditiei ortodoxe

Promoveaza valorile culturii si traditiei ortodoxe
Duminică, 24 iunie 2012, doamna deputat Lucia Varga a însoțit Corul BunaVestire, al Bisericii “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului care s-a deplasat la Budapesta, în Ungaria, cu ocazia Hramului Bisericii Ortodoxe din Budapesta.

Lucia Varga a sprijinit, prin această deplasare, acțiunea de promovare a ortodoxismului la Budapesta, împreună cu Asociația Femeilor Ortodoxe.

Corul a participat la liturghia din biserica ortodoxă din Budapesta cu ocazia hramului acestui aşezământ.

Corul Buna Vestire a fost înființat în anul 2010 sub conducerea baghetei dirijorului Mircea Costin. Este format dintr-un număr de 45 de persoane şi este organizat pe patru voci, iar în repertoriu are piese de muzică religioasă.

Evenimentul s-a desfășurat în locația Bisericii Româneşti din Budapesta, care funcţionează într-o aripă a clădirilor Gojdu, unde a fost amenajat un paraclis.

Scopul acestei acțiuni este un schimb intercultural între cele două țări.

Cu această ocazie, deputatul Lucia Varga a declarat: “Este foarte important să promovăm cultura din Bihor, cântecele și obiceiurile ortodoxe care constituie tradiția noastră ancestrală. Trebuie să le perpetuăm și să asigurăm răspândirea lor, ca și a culturii ortodoxe bihorene. De aceea am ales să sprijin acest gen de manifestări de câte ori se va prezenta ocazia.”

La slujbă a participat şi Sorin Mititeanu, preot paroh, profesor la Facultatea de teologie ortodoxă din Oradea.

Slujba a fost oficiată de Episcopul Ortodox Român din Ungaria, Preasfinţia sa părintele Siluan, împreună cu cei doi preoţi de la parohie, preotul Maghiaru Marius si părintele călugăr David Pop. La slujbă a participat, de asemenea, secretarul Episcopiei Ortodoxe Maghiare, preotul Kiril Tatarka.

Printre credincioşii prezenţi la slujbă s-a numărat şi Excelenţa sa Ambasadorul României la Budapesta, Alexandru Micula.

Această acţiune, iniţiată de doamna Lucia Varga, s-a realizat cu sprijinul Asociaţiei Femeilor Ortodoxe din Oradea, condusă de doamna Viorica Cherteş, care i-a însoţit la Budapesta, şi cu sprijinul Asociaţiei Femeilor Ortodoxe din Ungaria, condusă de doamna Gabriela Elekes.

Corul a dat răspunsurile la liturghia oficiată în biserică. La sfârşitul liturghiei, Preasfinţitul Siluan a rostit un cuvânt de bun venit şi de felicitare pentru corişti şi pentru preoţi, apoi doamna Lucia Varga a rostit cuvântul pentru credincioşii ortodocşi români. Părintele Sorin Mititeanu a oferit capelei din Budapesta două icoane pictate de către un artist din Vadu Crişului şi ceramică tradiţională albă din zona Vadu Crişului.

După liturghie a avut loc o agapă frăţească iar oaspeţii au fost invitaţi să viziteze oraşul Budapesta, ghidul fiind Preasfinţitul Siluan şi Gabriela Elekes.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !