Pronatura 2007, atitudine pozitivă faţă de mediu

Pronatura 2007, atitudine pozitivă faţă de mediu
ORADEA - Grupul Şcolar „Andrei Şaguna” a găzduit ieri lansarea proiectului Pronatura 2007, finanţat cu peste 16.500 RON din Fondul de Mediu şi realizat în parteneriat cu fundaţia Ecotop Oradea. Sprijinului financiar al Administraţiei Fondului pentru Mediu i se adaugă contribuţia proprie a şcolii, în valoare de 2.600 RON.

Lunar, cei 20 de elevi înscrişi în proiect vor participa la întâlniri cu reprezentanţii fundaţiei Ecotop, pentru a învăţa cum să protejeze natura. Activităţile se vor desfăşura în afara programului şcolar, după ore sau la sfârşitul săptămânii. „Natura este atât de generoasă şi de bogată, iar acum a venit momentul să o salvăm”, explică Gabriela Doboş, profesor coordonator al proiectului.

Activităţi diverse
Proiectul are ca scop formarea atitudinii pozitive faţă de mediu în rândul elevilor, dar şi al părinţilor acestora şi al comunităţii. Pe lângă educarea, informarea şi conştientizarea populaţiei privind problemele de mediu, elevii vor mai avea ocazia de a studia Carta Pământului, astfel încât să înţeleagă termenii şi mesajul documentului. „Totodată, vom elabora postere, afişe, fluturaşi şi vom face excursii de studiu în zonele protejate din judeţ.

Nu e suficient să ştii că există zone protejate, trebuie să le cunoşti, să vezi cum au ajuns”, adaugă Gabriela Doboş.
O altă activitate specifică va fi colectarea selectivă a deşeurilor în şcoală. „Deşi se vorbeşte mult despre acest tip de colectare, foarte puţin se face de fapt. În Oradea nu există o firmă care să se ocupe numai de aceste lucruri şi e foarte greu să se depoziteze aceste deşeuri”, comentează profesoara.

Fără a nega lipsa serviciilor de colectare selectivă, şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Călin Mocan, prezent la lansare, a ţinut să adauge că orice firmă dispusă să realizeze aceste cerinţe e aşteptată cu interes la sediul agenţiei.
Coordonatorii proiectului le-au pregătit celor prezenţi şi o serie de imagini din ariile protejate ale judeţului. Pozele prezentate au ilustrat neglijenţa vizitatorilor şi a locuitorilor acestor zone, unde mediul este poluat cu deşeuri aruncate cu nepăsare în mijlocul naturii.
Monica Mateiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !