Proprietarii de vile, mai presus decât şcoala

5Comentarii
Proprietarii de vile, mai presus decât şcoala
ORADEA – Un ansamblu de unităţi de învăţământ ar putea fi lipsit de parcare în faţa clădirilor pentru ca proprietarii de vile de peste drum să poată beneficia de spaţiu verde amenajat pe domeniul public. Centrul Creştin Salem ameninţă că va acţiona Primăria în justiţie.

În esenţă, aceasta este situaţia în strada Gen. Şova din spatele Pieţei Nufărul, unde cei de la Centrul Creştin Salem acuză Primăria de nerespectarea unui proiect votat de consilierii locali încă în 1997.

Conform planului de situaţie, în faţa complexului de clădiri ce se vor ridica în strada Şova – o sală de conferinţe de 3.500 de locuri, două unităţi de învăţământ preuniversitar şi o clincă – ar fi urmat să fie amenajată o parcare de 37 de locuri pe domeniul public.

În ultimii patru ani, peste drum de Centrul Salem a răsărit un şir de vile luxoase, proprietăţi ale unor afacerişti, funcţionari, medici şi vameşi. În faţa caselor, pe domeniul public aceştia şi-au amenajat câte un amplu spaţiu verde, respectiv câte o suprafaţă pavată cu dale de beton, pentru accesul auto în curtea vilelor.

Negocieri cu Filip
Demararea lucrărilor de modernizare a străzii relevă faptul că proiectul aprobat de Consiliul Local în 1997 nu are nici o legătură cu realitatea prezentă. După trei adrese fără răspuns trimise de Centrul Salem la Primărie şi după negocieri purtate inclusiv în biroul primarului Petru Filip, Teodor Ciuciui, preşedintele Centrului Salem, a obţinut ca trotuarul din faţa şcolii să fie de 2 m, şi nu de 1.2, cum stabilea un document apărut ulterior. Parcarea promisă a dispărut însă atât din planurile municipalităţii, cât şi din organizarea şantierului. Spaţiile verzi din faţa vilelor, însă, au fost păstrate.

Revoltat de situaţie, Ciuciui a avut o discuţie cu vecinii săi despre spaţiile verzi pe care aceştia le-au amenajat pe domeniul public. A aflat că parcarea a dispărut din proiect la cererea expresă a acestora: „Mi-au spus, într-un final, că pentru aia au cerut terenul din faţa caselor de la Primărie ca să nu se mai facă parcarea noastră. Au zis că le e teamă să nu vină acolo pieţarii cu produse en gros. Ciudat cum lucrează Primăria, crede Ciuciui. Au început lucrul când eu eram plecat în State la nişte conferinţe. În chiar ziua în care am ieşit din ţară au băgat maşinile pe amplasament”.

Reprezentantul Salem spune că va iniţia o acţiune în justiţie pentru oprirea lucrărilor. „Este ilegal să nu respecte proiectul pe care Consiliul Local l-a votat”, crede Teodor Ciuciui.

Să respecte proiectul!
„Să respecte proiectul”, cere sus şi tare primarul Petru Filip, pus în faţa acestei situaţii. Care proiect, însă, primează? Hotărârea Consiliului Local din 1997, care pune în planul urbanistic o parcare sau desenul realizat de firma clujeană Drumex, pentru execuţia străzii, desen realizat ulterior primului, din care a dispărut parcarea din faţa şcolii, dar a apărut spaţiul verde în faţa vilelor.

„Să meargă în justiţie. Nu are nici o calitate într-un proces”, crede Filip despre acţiunea în justiţie proimisă.

Cristina Ghilea



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor