Propunerile lui Adomniţei sunt „penibile”

2Comentarii
Propunerile lui Adomniţei sunt „penibile”
DEVA – Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ s-au întâlnit cu ministrul Cristian Adomniţei pentru a discuta problema creşterii salariale ale personalului didactic, pentru 2008.

Deşi nu a fost prima întâlnire în acest sens, oferta guvernamentală prezentată de ministrul Educaţiei a fost calificată „penibilă!”, de toate organizaţiile sindicale. Adomniţei propune o creştere salarială de 10% pentru tot personalul din învăţământ (mai puţin gradul I), în 2 etape cu 6% din 1 aprilie şi 9% din octombrie. Această ultimă majorare este condiţionată de „realizarea principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul”. De asemenea ea va fi calculată ca fiind posibilă în funcţie de nivelul productivităţii muncii. În caz contrar creşterea va fi de 6%.
În opinia liderilor sindicatelor o salarizare decentă este singura condiţie pentru oprirea exodului de angajaţi din acest domeniu.
Comparativ cu creşterea procentuală solicitată de FSI „Spiru Haret”, de 50% pentru toţi angajaţii din învăţământ, ceea ce propune MECT este o dovadă că administraţia actuală este incapabilă să înţeleagă criza prin care trece învăţământul românesc. FSI „Spiru Haret” a respins fără echivoc propunerea MECT şi va face în continuare presiuni pentru continuarea dialogului, luând în calcul declanşarea acţiunilor de protest. „Nu excludem varianta ca în acest an electoral să declanşăm o campanie de „promovare” a politicienilor care au avut, în permanenţă, comentarii negative la adresa solicitărilor noastre de creşteri salariale”. Toate aceste acţiuni, spun liderii FSI, pot culmina cu greva generală şi boicotarea examenelor naţionale din acest an.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor