Prostituată prinsă în flagrant

11Comentarii
Prostituată prinsă în flagrant
ORADEA – În timpul unei patrulări în cartirul orădean Ioşia, jandarmii au prins în flagrant o prostituată. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor, lt. Ioan Bogdan, un echipaj de jandarmi a observat, că într-un autoturism, două persoane întreţineau relaţii sexuale.

„După stabilirea identităţii şi în urma verificărilor a reieşit că M.Z.A. (26 ani), din Tărcaia, se afla în evidenţele noastre cu sancţiuni contravenţionale pentru întreţinere de raporturi sexuale contra unor sume de bani”, a precizat reprezentantul IJJ Bihor. Date fiind antecedentele, jandarmii au întocmit pe numele fetei actele premergătoare pentru infracţiunea de prostituţie.

De notat că sancţiunile contravenţionale aplicate în cadrul acţiunilor de prevenire şi combatere a prostituţiei sunt greu de recuperat de către Serviciul Finanţe al Primăriei Oradea, existând şi cazul unei tinere care a fost amendată de peste 200 de ori într-un an, chiar şi de trei ori pe zi, însă fără rezultat.

 

Cristian Horgos



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor